18 ani de tine, prima mea nascuta!

Revelionul, in pat, cu laptopul pe genunche...


m-as fi asteptat sa fie ceva mai mult zgomot, chiuiala, pocnete, pe afara, insa, razlet, ici-colo, mai se aude cate o petarda. strazile sunt pustii, multi sunt plecati, iar cei ramasi pe la casele lor, petrec, in tihna, sa nu deranjeze...in surdina camerei, si a cantatorului de Violeta, ce nu vrea sa adoarma inca, se aude radioul meu de suflet, magic fm,  melodia "it must have been love..."...trebuie sa fie si altcumva, deacum, ceva mai asezat, destul fu haos si fugi, ca in desene. sau...cine mai poate stii ce va mai fi si cum ?! nu stapanim nimic, nici macar pe noi insine, suntem scalvii propriei neputinte si vieti. si totusi, eu vreau altceva, deloc asezat, cu volumul la maxim, sa imi dezmortesc lancezeala ce ma tine pe loc de atata timp. nu mai pot exista in aceasta liniste atat de surda si muta. simt ca ma sufoc, ca ma evapor, incet, dar sigur. si cat am tanjit si alergat dupa aceasta liniste si asezare! statul acasa, nu e de mine, am facut eforturi supraomenesti, sa ma potolesc si sa devin o mama responsabila, si, mi-a iesit, cum-necum. copiii  nu mai sunt de tita, sunt sanatosi, isi pot vedea linistiti de drumul si de activitatile si programul lor. am nevoie, ca de aer, sa respir si altceva, oricat de mult ador sa respir aerul pe care il respira ei.ca sa mai pot continua langa ei sa mai fiu. mi-este atat de dor sa dorm fara grija, fara sa tresar la orice intoarcere de trupusor mic.sa fac o baie cu spuma, sa beau fara masura, sa ma dezmat, fara abtineri ori regrete, sa ma incarc, sa simt ca inca traiesc, sunt vie. sa plec, de nebuna, in locuri stiute ori noi, sa revad oameni vechi. sa calatoresc cu barbate-miu, ca doi vechi-noi porumbei, sa ne prostim, la capatul lumii, unde doar vantul si pamantul sa ne fie martori la jughineala si sarutari patimase.mi-e atat de dor sa nu mai fiu mama, ci doar sotie si femeie, libera, sub cerul albastru.sa fluier daca asa imi vine. sa dansez goala in apa marii, sub clarul de luna, daca o fi. sa fac dragoste pe nisipul fierbinte, sa beau un frappe, dupa. sa  schiez, sa calaresc, sa sofez, sa alerg, sa dansez.doamne, cat imi lipsesc! cum de am supravietuit eu fara toate acestea...stiu, prioritatile s-au schimbat si placerile si fericirea a capatat alt sens, de cand mamica lor am devenit, insa, acum, simt ca e un moment bun, ei sunt bine, sanatosi, mari, pot sa evadez si in lumea mare sa pornesc, in sfarsit. nu m-as mai simti poate, atat de vinovata, ca pun, pentru prima data, de cand ii am pe ei, fericirea mea inaintea fericirii lor. ca o familie sa fie fericita si in casa sa fie liniste si bunastare, mama trebuie sa fie cea fericita, caci de la ea porneste totul, iadul sau raiul, pe pamant, sta in mainile, si firea, si starea, si mintea, si sufletul mamei.adica, a mea. se mai duce un an, vine un altul, si uite asa, trec anii toti, pe rand, pe langa noi. si copiii, cresc, isi vad de drum, iar noi, parintii lor, imbatranim, si stam pe loc, oftand de dorul lor, pe cand erau de-o schioapa, si ne vaitam ca daca am fi fost ceva mai hotarati, am fi trait si noi, viata noastra, pe langa viata lor, in paralel, fara sa-i neglijam ori abandona.un an cu de toate a fost si asta, dar, un pic mai bun, decat celelalte din urma lui, negresit. poate cel ce bate la usa, continua asa, si tot e bine. ca de cumva ar exagera, pe ici-colo, in diverse ocazii si oportunitati, nu m-as supara, deloc. ba chiar, in plin le-as lua, cu inima deschisa, se necesita grav o asa aroganta. asadar, un an pentru sufletul si mintea mea vreau, daca se poate, multumesc anticipat!
la multi ani!