18 ani de tine, prima mea nascuta!

Regasirea verisoarei ratacite printre vremuri si minciuni!


de neam, am mai scris, ca nu ti-l alegi, ti se da, vrei, nu vrei.  dar despre acest neam, nu am mai scris.despre neamul care a fost renegat si batjocorit, si huituit si uitat, ca si cum nici nu ar fi existat vreodata, m-am temut sa simt, sa gandesc, sa vorbesc cu voce tare...pana acum. cand am regasit-o pe ea, verisoara din copilarie, care venea din tari straine cu ciocolata si voie buna. si care trimitea, de sarbatori, pachete si felicitari. ce vremuri! si ce dor mi-a fost sa le scot la suprafata, de la naftalina sufletului si gandului meu. acum realizez, dupa ce am schimbat cateva vorbe prin scris, cat de mult mi-a lipsit in toti acesti ani, si ca, ea pentru mine, insemna doar bucurie si fericire. era o reala sarbatoare cand era ea in preajma, chiar daca au fost si momente cand aceasta bucurie era umbrita de bau-baul din vietile noastre, ale tuturor, caci neamul e unul numeros in membri, si precum spune si ea, este bine sa fie asa, in conditii normale insa. asadar, toate amintirile mele legate de ea, sunt unele frumoase, asa vreau sa  si ramana. in mintea mea, o rememorez o fata frumoasa, cu par ca de abanos, purtat despletit, pana la umeri, coafat retro, cu ochi negru-caprui, ca doua margele, jucausi si patrunzatori, cu zambetul larg, cu o dantura de revista, cu un trup firav, la fel ca si firea-i, cu blugi deschisi la culoare, cu palme delicate si degete lungi, ca de pianista, cu o voce suava, suava, mai ales la telefon, cu coapse generoase si slaba si delicata in rest. avea un chip tare luminos si bland, care emana doar candoare si bunatate in exces, dar zambetul ei larg, ascundea rani adanci si lacrimi amare. situatia a facut ca noi doua sa ne protejam reciproc, si, nu am avut loc si spatiu si timpul necesar sa ne descoperim, asa cum stiu bine ca, in suflet si gand ne-am fi dorit sa o facem, de nenumarate ori. anii au trecut, fiecare din noi adunand povestiile si pataniile ei,fiecare trecand peste probleme si prin situatii cum s-a priceput mai bine. de curand insa, viata a vrut, cand chiar nu m-as mai fi asteptat, sa ne reintalnim, virtutal, deocamdata.m-a cautat ea, verisoara mea. spre rusinea mea, am fost cam reticenta in a imi manifesta bucuria, datorita povestii din trecut cu bau-baul nostru comun. dar, cu fiece rand scris, am realizat ca, timpul a stat in loc, iar amintirile din copilarie, au ramas neatinse de vremuri si miniciuni. ba mai mult,au prins iar viata, in prezent si tot ce am tinut ascuns atatia ani, are o si mai mare valoare  acum. ca si in copilarie, prezenta ei, ma linisteste, ma dezbraca de inhibii si prejudecati, este o emotie precum cea la indragostiti, asa cum mi-a marturisit ea, vorbitul cu ea este atat de firesc si de simplu, si de dorit. cat mi-a lipsit!!! si ce fericita sunt ca m-a regasit!!!! felul ei bland, si candid, ma copleseste, ma tulbura si implineste, deopotriva. cum mah, sa renegi si sa batjocoresti si sa subjugi un asa om, cum ?! cum, tu viata, ai permis o asa copilarie, pentru amandoua, ca trasa la indigo ?! pacatele cui sa le platim si pana cand ?! dar cum soarta are propriile ei legi, de cele mai multe ori, de neinteles, nici ca voiesc a descifra si pricepe. tot ce stiu este ca acum, regasirea ei, este pentru mine, ca o rasplata, dintre cele mai ravnite si cautate, de o viata! sunt atat de recunoscatoare cerului! iti multumesc, Doamne, ca amintirea frumoasa din copilarie, a prins iar viata si aripi, in maturitatea-mi atat de tumultoasa!!!
te iubesc, verisoara mea!