Vizita din prima zi de Paști!

 Hristos a înviat! 

Când am zis că am trecut cu bine peste săptămâna patimilor , hop, 18 apeluri pierdute. Hop, la scara cealaltă, la altă ușă, era el,  prietenul cărăbuș. Pam-pam! 

Încărcat cu de toate, că ăsta e stilul lui de a cere orice, dar numai nu iertare, după ce se poartă execrabil și se face nevăzut cu lunile. 

Așadar, în demența lui, a încurcat scările și etajul. 

Am coborât să-l recuperez pe nebun, să nu mai deranjeze și pe alți vecini, a luat-o din pijamale pe administratora blocului, e suficient pentru dimineața de Paști, zic.

Îl ajut cu sacoșele,  urcăm , deși nu voiam inițial să îi deschid iar ușa căminului nostru. M'am bazat pe faptul că este Costin acasă, slavă cerului! În fața lui nu'si permite scene și desfășurări. El se dezlănțuie doar când sunt eu, singură. 

Așadar, o cafea, vreo două vorbe și...atât. 

Copiii nu s'au deranjat de la ale lor doar pentru că a venit el.

Vivi și Victor nu l'au băgat în seamă prea mult, în schimb Violeta m'a surprins: s'a dus în baie și nu mai ieșea , și când m'am dus după ea să văd ce și cum, surpriză: plângea. Inteligența ei emoțională iese la suprafață când mă aștept mai puțin! Comportamentul lui agresiv de ultima data când a venit, anul trecut, în Marțea Mare, oricât am încercat să îl maschez, pe ea a afectat'o mai mult decât m'am așteptat. Deși eu i'am explicat ulterior că unii oameni atât pot, să răcească alți oameni, oricâte compromisuri s'ar face .

Nu a suportat că m'a rănit,  am rămas perplex! 

Să plângă un suflet atât de pur pentru un suflet pierdut și demonic, pe mine asta m'a terminat! 

Mi-am propus să mă abțin de la orice conduită nepotrivită,  oricât m'ar provoca. Să nu'mi fac mie rău. Nu lui.

A încercat, dar nu i'a ieșit, nu a avut spațiu să își etaleze teatrul ieftin și absurd pe care îl joacă de fiecare dată când dorește să obțină diverse.

Sufletul meu tremura tacit, dar m'am ținut tare pe poziții, i'am spus razant ce cred eu despre vizita lui și despre așa zisele cadouri aduse.

O oră fix a durat vizita, nereușită, pentru el, revelatoare pentru mine.

Este un om bolnav, știu, dar sunt absolut convinsă că în momentele lui de luciditate știe bine ce face.

Profită cât și cum poate, ascunzându-se în spatele unui diagnostic, și a unor medicamente și a unei depresii pe care o tot invocă. Foarte posibil să fie așa,  nu mă mișcă nicicum starea lui alterată de sănătate , din contră, mă îngrozește, căci sub această umbrelă crede că poate face orice, că i se permite orice. Nope! Nu mai i se permite ...nimic! 

Mi'a luat juma' din viață să prind curaj să îl înfrunt, să nu mai mă tem de el și de acțiunile lui. Nu eu sunt vinovată pentru comportamentul lui!

Încep să fiu ceva mai curajoasă, însă mi se strânge sufletul când mă atinge și încearcă să mă ia în brațe,  fără ca eu să vreau asta, prin surprindere. Ca azi! 

Mocnește încă teama, dar parcă reușesc să o țin mai bine în frâu ca dățile trecute.

Singurătatea a ales, cu aceasta să trăiască! Până i'o suna ceasul!

Cumva m'oi descurca și atunci, sper să mă pot elibera de emoții și gânduri și răni și să mă vindec , în viața asta  dacă se poate.

Și mai sper să nu fie liniștea dinaintea unei noi furtuni,  să fie doar liniște, și atât. Fără nicio altă complicație ori semnificație.

Cred că merit, la câte am îndurat! 

Un Paște fericit, cu adevărat! 

Mulțumesc, Doamne!