Suflet amorțit!

 Citesc tot mai des în ultima perioadă, depre divorț și femei ce au ales să rupă lanțul iubirii, umilinței, abuzului, după caz. 

Femei ce aparent aveau totul, de la carieră, frumusețe fizică si caracterială până la prințul pe cal alb și cei 7 pi(ti)ci. 

După ani la rând în care au pozat în tabloul familial de pus în ramă poleită cu fir auriu, s'a ajuns la momentul în care s'a spart sticla strălucitoare a tabloului.

S'a făcut bucăți,  s'a împrăștiat peste tot, în case, suflete și minți. 

Cioburi de inimi sfâșiate, sângerânde, amorțite. 

Amintiri holograme,  întâmplări virtuale și nu reale.

Ce rămâne în urma tabloului strălucitor spart ?

Răni adânci, întrebări, confuzii producătoare de contuzii sufletești. 

Rămâne o stare a ființei nedefinită, nu mai ești soție,  nu mai deții controlul închipuit al relației de cuplu, nu mai ai familia unită, copiii se împart care încotro și țin partea cui apucă, încercând să supraviețuiască noii situații apărute aparent brusc, peste noapte. 

Când de fapt, tabloul nu mai strălucește de ceva vreme, doar tu te incăpățânai să îi vezi mereu luciul din vremurile bune, de mult prăfuit.

Nu voiai să fii tu cea care spargi iluzia unei holograme poleite.

Și totuși, cu ultimele forțe,  o faci!

Nu te mai uiți înapoi la cioburi, le iei automat cu tine în suflet și gânduri. 

Nu te mai blama de ce ai stat , de ce ai tolerat, de ce ai crezut în cai verzi pe pereți,  ci du'te, fugi cât încă mai poți și mai exiști. Altele nu au avut această șansă, și au tăcut și s'au stins încet și sigur, precum lumânarea din altar. 

Nu ai semnat un contract pe viață, slavă cerului! Ci doar la bine si la rău. Ai stat la bine, ai stat la rău. Ajunge! 

Pleacă! Și amintește-ți cine ești, ce vrei, ce poți face atunci când viața nu'ți dă de ales decât să fii puternică, să mergi mai departe pe drumul tău, singură. Îți va fi din nou bine, curând! Vei iubi iar! 

Dar acum, învață tot ce ai încercat să înveți pe alții în tot acest timp și ai eșuat: să te iubești pe tine, să te prețuiești, să te pui pe primul loc! Ai încredere în tine, femeie! Și nu mai accepta mai puțin decât meriți! Pentru că meriți,  al naibii de mult! 

Speri să  poți lipi aceste cioburi, să reconstruiești un tablou nou, cu un suflu nou, și o nouă strălucire, adevărată și nu mincinoasă.

O poveste nouă, oameni noi , iubiri noi, gânduri noi, locuri noi.

Vechiul tu ai rămas acolo, în rama tabloului spart.  Renaște! Ieși din rama ce te'a ținut captivă și oarbă și surdă și mută!

Dezmorțește'ți sufletul și mintea!

Vindecă'te!

Și apoi, zâmbind, lipește'ți cioburile într-un tablou cum nu s'a mai văzut de strălucitor și impunător!

Poți! 

Curaj!

Există viață și după o despărțire,  vei vedea!

Primăvară, unde ești?! Îmi este atât de dor tine!