Sufletul ne- pereche

 M'am reintalnit zilele trecute cu o femeie misto rau, si aflu cu stupoare ca a divortat, a doua oara. Juma' de secol are. Fara copii. Doar  2 pisoi. Invatata, poate prea invatata. Stilata, nu mai zic. 

Ba baiatule, ce i'a lipsit, de barbatul ala de langa ea, nu a vazut'o, ascultat'o, simtit'o, iubit' o  apreciat'o suficient de mult incat sa nu o aduca la capatul rabdarii si sa intenteze divortul, ea, nu el. Ce ?! 

De ce sa'ti irosesti juma' de viata alaturi de un om care nu te face fericita ?! Din cauza fricii de prejudecata ?! Doar pentru a nu starni gura lumii ?! Din teama de a nu ramane simgura ?! Pai, oricum erai singura, in doi, ceea ce este chiar un supliciu intr'o casnicie ce dureaza de atata amar de ani.

Ce aveati de impartit ?! Copii, nu. Pisicile, care au ramas, si niscaiva mobila care s'a dus , odata cu el. 

Si, cu ce ai mai ramas, tu, femeie ?! Cu ani pierduti, cu vise spulberate, cu inima franta. 

Tot e bine ca nu ai mai asteptat si restul anilor din viata sa se intample " minunea". Daca nu s'a intamplat in prima jumatate, nicio sansa sa se mai intample, in cursul vietii tale, anilor tai, ramasi, care oricum nu stii cati mai sunt. 

Stiu, esti o visatoare incurabila, care inca mai crede in acel print, calare pe cal alb, chiar si dupa 2 casnicii incheiate. Nu ai leac, femeie! Dar poate nici nu trebuie, pentru ca esti prea misto, doar ca nu te prea  pricepi sa iti alegi printii, incurci mereu povestile si caii. Hei, dar cat timp mai exista speranta si dorinta, niciodata sa nu spui niciodata. Iubirea pentru unii, pluteste in aer, indiferent de turbulentele si furtunile si tornadele ce apar pe cerul vietii lor. 

Ai zis ca nici noi nu suntem perfecte. Adica, cum ?! Odata ce ai stat langa un om atatia ani, cu bune, cu rele, sperand ca te va vedea, auzi, simti, iubi, aprecia, si tot nu a facut'o, si tie nu ti'a mai ramas decat sa pleci, dupa toate compromisurile si sacrificiile pe care le'ai bifat, cum sa nu fii perfecta ?! Esti mai mult decat perfecta! Suntem, amandoua,  fiecare in povestea ei. 

Asadar, capul sus, femeie! E si maine o zi! 

De sf. Andrei se implineste anul de cand viata mea si a copiilor mei a luat o turnura surprinzatoare. De cand am ales sa ies dintr'o casnicie devenita o caznicie  inca din vremea pandemiei. Numai Dumnezeu stie cat am indurat si cat am vrut sa o salvez. Si in incercarea mea disperata de a o salva, era cat pe ce sa ma pierd pe mine. La propriu si la figurat.

Doar un miracol a facut ca eu sa rezist si cu ultimele forte sa pot lua decizia de a ma desprinde de cel pe care eu l'am ales, l'am adorat, l'am facut tata copiilor nostri, l'am aparat in fata lumii. De cel ce m'a ranit in moduri pe care nu a le'as fi putut vreodata anticipa. Mintea mea nu a fost capabila de asemenea scenarii, si am pretentia ca am o imaginatie bogata, si citesc bine oameni si situatii. Ce sa vezi, pe aceasta, nu am fost capabila sa o citesc, simt, miros, anticipez, identific. Desi semne erau. Dar era ceva  cu mult mai mult decat putea mintea mea concepe. Ca trupul si sufletul parese ca s'au prins, doar ca nu le'am ascultat la timp, am intarziat putin. Mai mult. Nepermis de mult!  Chiar si asa, multumesc cerului ca am ajuns, si am aflat de ce grozavie a putut fu in stare alesul inimii mele.

Nicicand nu m'am simtit mai dezgustata, umilita, folosita, abuzata, tradata, mintita, manipulata, rusinata, de faptul ca am putut iubi un asememea om, pentru care am pledat impotriva intregii lumi. 

Identitatea mea ca femeie si mama, deopotriva, s'a anulat instant. O viata dedicata familiei noastre, copiilor nostri,  lui. Am renuntat la vise, dorinte, cariera, viata personala. Pentru copii si pentru el. Am incercat din rasputeri sa crestem impreuna odata cu copiii nostri. El nu doar ca nu a vrut, putut, dar a dat inapoi, si m'a tinut si pe mine pe loc. Sa nu cresc, ca poate ii raman mica. Am ramas mica, dar mie insami. Lui i'am fost prea mare ca sa ma poata cuprinde. 

Si, dupa ce pleci, te intrebi de ce ?! Ce ti'a lipsit ?! Ce nu i'ai daruit indeajuns incat sa nu se ajunga la destramarea familiei, la dizolvarea unei casnicii.

Si simti furie, pe tine, nu pe el, culmea. Si vinovatie. Si simti ca singurul lucru bun rezultat din acesti ani de casnicie sunt doar copiii. Pe care, ca un paradox, nu ai putut sa ii protejezi cand a trebuit. 

Dar cumva viata are grija sa aseze lucrurile asa cum trebuie, nu cum vrei. Cum ai nevoie, de fapt.Dar erai prea absorbita sa traiesti pentru altii, ca sa observi.

Deacum, ai atata spatiu, si loc, sper ca si timp, sa mai traiesti si pentru tine, femeie!

Copiii cresc. Si vor zbura din cuib.  Tu imbatranesti. Daca iti este ingaduit sa mai traiesti, fa'o cu stil, de data asta ,te rog! 

Aduna'te, lipeste'te bucata cu bucata si reconstruieste'te la loc! Mai puternica, mai buna, mai iubibila decat ti'ai putea imagina.

Lasa durerea sa se duca in eter. Si furia. Si vinovatia. Fa loc iubirii de tine, iar.

Nu iti inchide inima de tot. .

Cand nu te vei mai astepta, se va deschide din nou.

Are Dumnezeu grija, de noi toti! 

Crede in tine! Poti! Meriti! 

Sufletul pereche te va gasi iar!