Mosu' Valentin

 Este ciudat ca de Mosii de Iarna, nu am simtit nevoia sa mai pomenesc pe cei dusi la ceruri sau oriunde altundeva prin vazduh. 

M'am concentrat pe cei ramasi, si inca vii. 

Nu stiu daca starile de rau ale Violetei si ale lui Victor sunt doar o coincidenta sau este doar in imaginatia si paranoia mea, insa, tind sa cred ca sunt pe fond emotional. 

Cred ca abia acum resimt cu adevarat noua dinamica si realitate din vietile noastre, cand lucrurile pare ca s'au asezat si fiecare stie unde ii este locul deacum.

Nu pot suplini toate rolurile si prezentele, mi'e tot mai clar. Pot doar sa le fiu alaturi atat cat imi va ingadui Dumnezeu si sa ii iubesc, cum pot eu mai bine. Din nenorocire pentru ei, vor rebui sa invete sa traiasca si cu lipsa unora si altora din vietile lor. Sper doar ca prezenta lor sa poata compensa lipsa lor. Ce paradox! 

Si mai sper ca Dumnezeu sa le trimita oamenii potriviti in cale, fiecaruia, atunci cand au cea mai mare nevoie, pe mai departe.

Asa cum pare ca a trimis deja.

Nu am simtit nimic azi, de ceva vreme nu mai simt in suflet, spirit, pare ca s'a golit ce era de golit. 

Si a ramas loc liber pentru alte simtiri.

Fiecare resimte diferit aceasta schimbare radicala din vietile noastre. Fiecare se descurca cum se pricepe mai bine si cu ce resurse (n)are la indemana. Ma refer strict la copii si la mine.

Caci in ceea ce il priveste pe fostu' , nu mai prezinta interes decat din prisma relatiei lui cu copiii nostri. Doi dintre ei, ca unu' l'a renegat, si pe buna dreptate, din rolul de tata.

Miroase a primavara, a noi inceputuri. Ar cam fi vremea si timpul.

Restul, tot ce a durut, si a ranit, sa se duca deodata cu Mosii de Iarna, cu mortii lor cu tot.

Iar viii sa isi traiasca in sfarsit, viata. Aia care o mai au. Cat o mai au. 

Amin.