Ziua mamei!

 Cand te duci la mormantul mamei tale, de ziua ei, de sarbatori, mai ales, ca atunci te arde cel mai tare, stii sigur ca esti un copil orfan. Si ca, deacum doar de tine depinde sa ramai in viata, pe cat posibil, ca sa iti amintesti cum era cand aveai cui spune ce te doare sau fericeste, pe viu.

Am avut un nod in gat, dar cred ca din cauza ca, in acel mormant, nu mai esti tu, ci el, prietenul carabus. A fost bizar sa iti aduc flori si sa realizez ca de tine nu a mai ramas decat o bucata de sacou si dantura aurie, ca doar te'am deshumat cand l'am ingropat pe nefericit. Nici bunicii nu mai sunt acolo. Nu ii mai simt.

Nu te mai simt acolo. Te vad peste tot in casa, in pozele pe care le pastrez cu sfintenie la vedere, sa nu te uit. Ce este si mai bizar este ca, nu ma mai doare intr'atat. Sau poate am invatat sa traiesc fara tine, in sfarsit, sa accept soarta ta, si pe a mea, deopotriva. 

Nu ma mai impotrivesc destinului, nu mai am forta, dar mai ales, nu mai am chemare, vreau sa traiesc pentru mine si pentru copiii mei. Traiesc pentru clipa de azi. Fara planuri ori asteptari.

Sanatoasa sa fiu! Sanatosi sa'mi fie copiii! 

Multumesc, Doamne! Faca'se voia Ta! In tot si toate!