18 ani de tine, prima mea nascuta!

potopul de lacrimi, in ochi-ti orbi
inneaca culoarea in ropote-adanci
inunda intreaga zare de dor
tunetul-si urla durerea printre nori
trasnind in cale tot ce gaseste
nu pasuieste doar plasmuieste
lumini intunecate-n zori
luna si stelele le-a inghitit  de zor
sa nu mai ramana vreo raza de sori
si tuna, si fulgera
si-i groaza, si-i frig
pamantul intreg este-n declin
cade si ultima stea in gol
lasand o urma in decor
natura isi urla nemultumirea
copacii -s trasniti intr-una, pe rand
florile-s toate innecate, vrand-nevrand
decorul intreg pluteste spre nori
universul in sine tanjeste de dor
cerul se crapa in doua de plans
lacrimile-i sunt inghetate la sol
ingenuncheata zare urla de zor
ca providenta sa se indure de al ei nebun dor
si sa deschida cerul din nou
norii sa plece
soarele sa revina
decorul sa se anime
si potopul sa se opreasca in loc
natura sa rada
de ochi-ti orbi si goi
si sa sarute lacrima inghetata la sol
acest cadru sa fie doar amintire
care-a-ncercat in van sa innece
intreaga zare de dor
caci raza din sori
pe loc a resuscitat-o in zori.