Lume multa, oameni putini...din ce in ce mai putini!
Curios sau poate ca nu asa de curios, cum ne baricadam in lumea noastra mica, cu oamenii nostri si mai mici si din ce in ce mai putini...cum ne inchidem in noi si ne ferecam toate ferestrele doar- doar nu ne va vedea ori deranja vreun musafir nepoftit. am renuntat la iesiri, la socializari tarzii in noapte, in zilele de weekend, la convorbirile interminabile telefonice ce odata erau de neconceput sa nu fie, la intalniri programate si dorite pana in strafundul fiintei. ne complacem acum, sa fim tot mai izolati, discreti, invizibili daca se poate, sa nu fim descoperiti si atacati, fereasca sfantu, de prea multa grija si empatie dinafara lumii noastre mici.. singuratatea in doiul sau treiul sau cinciul nostru din caminul nostru intim si mic, ne este mai mult decat suficient pentru a fi . ne gospodarim precum furnicile, mereu harnicute si cu totul pus la punct, pentru vremuri grele. ne ingrozeste sunetul soneriei pe nepusa masa, cand in surdina noastra eram aproape adormiti. sau soneria telefonului cand tocmai esti in dus si te intrebi cine nabii te scoate acum leaorca sa raspunzi. numai televizorul ce vorbeste singur nu-ti perturba linistea si necheful tau cotidian. si totusi, asa deranjat cum se mai nimereste sa fii in unele zile si momente cheie, nu esti atat de deranjat cum esti de toti acei oameni care au inceput sa nu mai fie, sa dispara, pe rand, unul cate unul, ca si cum nici nu ar fi fost vreodata, in trecut. unde se duc, si de ce nu mai sunt, asta-i intrebare grea, la care orice raspuns se incearca a se da, tot nu are vreo relevanta.cum de acum nu mai avem nevoie ori chef unii de altii..ne suntem suficienti singuri. fiecare are deacum familia lui, problemele lui , mai mari si mai importante decat ale tale.nu mai e loc de prietenii si vizite si telefoane si grija si empatie.nici macar de un sms fugar, la zi de sarbatoare sau zile de nastere, care erau nelipsite in trecut. nu mai e timp, dom'le! lumea este ocupata, are treburi vitale de rezolvat si solutionat. oamenii, se pierd printre sarcinile de servciu si ale vietii.nu a mai ramas timp, loc, chef, spatiu, sa traiesti, sa imparti, sa socializezi, sa cauti cu privirea in sufletul celulialt. nu a mai ramas nimic din toate astea, doar scuze si pretexte puerile si absurde. intr-adevar, dragoste cu sila nu se poate, ca da in abuz si...doamne feri' de vreo violare a intimitatii. prea multa grija, dauneaza grav, mai nou, lumii si oamenilor din ea. ce se va alege de aceasta lume si de oamenii din ea....nu e timp pentru astfel de intrebari, de raspunsuri, nu mai zic. fiecare cum poate, se descurca, poate, vrea...sau nu. lumea va ramane singura si ea, nu doar oamenii!
Dupa fapta si rasplata, zic!
Curios sau poate ca nu asa de curios, cum ne baricadam in lumea noastra mica, cu oamenii nostri si mai mici si din ce in ce mai putini...cum ne inchidem in noi si ne ferecam toate ferestrele doar- doar nu ne va vedea ori deranja vreun musafir nepoftit. am renuntat la iesiri, la socializari tarzii in noapte, in zilele de weekend, la convorbirile interminabile telefonice ce odata erau de neconceput sa nu fie, la intalniri programate si dorite pana in strafundul fiintei. ne complacem acum, sa fim tot mai izolati, discreti, invizibili daca se poate, sa nu fim descoperiti si atacati, fereasca sfantu, de prea multa grija si empatie dinafara lumii noastre mici.. singuratatea in doiul sau treiul sau cinciul nostru din caminul nostru intim si mic, ne este mai mult decat suficient pentru a fi . ne gospodarim precum furnicile, mereu harnicute si cu totul pus la punct, pentru vremuri grele. ne ingrozeste sunetul soneriei pe nepusa masa, cand in surdina noastra eram aproape adormiti. sau soneria telefonului cand tocmai esti in dus si te intrebi cine nabii te scoate acum leaorca sa raspunzi. numai televizorul ce vorbeste singur nu-ti perturba linistea si necheful tau cotidian. si totusi, asa deranjat cum se mai nimereste sa fii in unele zile si momente cheie, nu esti atat de deranjat cum esti de toti acei oameni care au inceput sa nu mai fie, sa dispara, pe rand, unul cate unul, ca si cum nici nu ar fi fost vreodata, in trecut. unde se duc, si de ce nu mai sunt, asta-i intrebare grea, la care orice raspuns se incearca a se da, tot nu are vreo relevanta.cum de acum nu mai avem nevoie ori chef unii de altii..ne suntem suficienti singuri. fiecare are deacum familia lui, problemele lui , mai mari si mai importante decat ale tale.nu mai e loc de prietenii si vizite si telefoane si grija si empatie.nici macar de un sms fugar, la zi de sarbatoare sau zile de nastere, care erau nelipsite in trecut. nu mai e timp, dom'le! lumea este ocupata, are treburi vitale de rezolvat si solutionat. oamenii, se pierd printre sarcinile de servciu si ale vietii.nu a mai ramas timp, loc, chef, spatiu, sa traiesti, sa imparti, sa socializezi, sa cauti cu privirea in sufletul celulialt. nu a mai ramas nimic din toate astea, doar scuze si pretexte puerile si absurde. intr-adevar, dragoste cu sila nu se poate, ca da in abuz si...doamne feri' de vreo violare a intimitatii. prea multa grija, dauneaza grav, mai nou, lumii si oamenilor din ea. ce se va alege de aceasta lume si de oamenii din ea....nu e timp pentru astfel de intrebari, de raspunsuri, nu mai zic. fiecare cum poate, se descurca, poate, vrea...sau nu. lumea va ramane singura si ea, nu doar oamenii!
Dupa fapta si rasplata, zic!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)