Suflete pereche!
Nu inceteaza sa ma surprinda caile Domnului...si marinimia Lui dupa ce, aparent, tot El e vinovatul fara vreo vina divina pentru pierderea celei mai iubite fiinte de pe pamant: mama. Ciudat cum dintr'o astfel de suferinta ce te sleieste de orice putere si dorinta, se poate infiripa, pe nesimtite, la un nivel ce ne depaseste ca fiinta, o legatura, o conexiune, o chimie in traire, intre doua suflete straine si suferinde de aceeasi pierdere. Durerea interioara fara ca noi sa putem riposta in vreun alt fel intelept, decat prin acceptare, lacrimi, suspine , candele aprinse si flori, este brusc alinata si mangaiata si oprita in loc pentru o clipa, de atingerea a doua suflete nepereche ce si-au gasit perechea intruchipata in omagiul adus la mormant. Contopirea simtirii lor si'a regasit pentru un moment linistea si pacea de mult ratacita. E bine, durerea a devenit suportabila. Parca si acceptarea e un pic mai prezenta. Oful are alt gust. Doar pentru ca un suflet ratacit a fost imbratisat de un altul si mai ratacit. Ce revelatie! Asadar, exista conexiuni la nivelul sufletului, eu am simtit asta, tu ai simtit asta, ne'am impartasit reciproc asa traire, nu poate fi doar o închipuire! Esti prima fiinta, primul suflet cu care m'am contopit pret de o simtire, la prima vedere, intr'o asa imprejurare morbida. Cred ca m'am indragostit! De tot ce am simtit cand ne'am conectat sufletele, asa ceva nu poate fi trecut cu vederea ori uitat ori pus sub tacere. Sunt atat de rare astfel de contopiri sufletesti! Si de nepretuit! Ce minune ca esti, ce mirare ca tocmai pe al meu suflet ai ales sa imbratisezi! Zarurile sunt demult aruncate, destinul scris in stele, viata o enigma nedezvaluita muritorilor de rand....insa holograma alegerilor ma intriga si nu pot sa nu ma las in voia sortii si a simtirii, oricat as incerca sa ma impotrivesc...pentru ca sufletul meu a ales sa fie imbratisat de sufletul tau, si nu altcumva! Suntem suflete pereche, in suferinta ce o trăim si asta este cea mai potrivita si sperata si dorita alinare. Iti multumesc, suflet nobil si bland!
Te iubesc, Irene!
Nu inceteaza sa ma surprinda caile Domnului...si marinimia Lui dupa ce, aparent, tot El e vinovatul fara vreo vina divina pentru pierderea celei mai iubite fiinte de pe pamant: mama. Ciudat cum dintr'o astfel de suferinta ce te sleieste de orice putere si dorinta, se poate infiripa, pe nesimtite, la un nivel ce ne depaseste ca fiinta, o legatura, o conexiune, o chimie in traire, intre doua suflete straine si suferinde de aceeasi pierdere. Durerea interioara fara ca noi sa putem riposta in vreun alt fel intelept, decat prin acceptare, lacrimi, suspine , candele aprinse si flori, este brusc alinata si mangaiata si oprita in loc pentru o clipa, de atingerea a doua suflete nepereche ce si-au gasit perechea intruchipata in omagiul adus la mormant. Contopirea simtirii lor si'a regasit pentru un moment linistea si pacea de mult ratacita. E bine, durerea a devenit suportabila. Parca si acceptarea e un pic mai prezenta. Oful are alt gust. Doar pentru ca un suflet ratacit a fost imbratisat de un altul si mai ratacit. Ce revelatie! Asadar, exista conexiuni la nivelul sufletului, eu am simtit asta, tu ai simtit asta, ne'am impartasit reciproc asa traire, nu poate fi doar o închipuire! Esti prima fiinta, primul suflet cu care m'am contopit pret de o simtire, la prima vedere, intr'o asa imprejurare morbida. Cred ca m'am indragostit! De tot ce am simtit cand ne'am conectat sufletele, asa ceva nu poate fi trecut cu vederea ori uitat ori pus sub tacere. Sunt atat de rare astfel de contopiri sufletesti! Si de nepretuit! Ce minune ca esti, ce mirare ca tocmai pe al meu suflet ai ales sa imbratisezi! Zarurile sunt demult aruncate, destinul scris in stele, viata o enigma nedezvaluita muritorilor de rand....insa holograma alegerilor ma intriga si nu pot sa nu ma las in voia sortii si a simtirii, oricat as incerca sa ma impotrivesc...pentru ca sufletul meu a ales sa fie imbratisat de sufletul tau, si nu altcumva! Suntem suflete pereche, in suferinta ce o trăim si asta este cea mai potrivita si sperata si dorita alinare. Iti multumesc, suflet nobil si bland!
Te iubesc, Irene!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)