20-20, un an cu o rezonanță anume!

Prima zi din Noul An tocmai ce a sosit, este sfântul Vasile! Un gand acolo sus, la mamaita mea draga!
Imi doresc atât de multe și totuși , atât de puține, încât nici nu pot enumera. Astept sa ma surprindă noile peripetii și intamplari. Însă în capul listei, daca exista una, vreau sa fie scris sănătate! Apoi, liniste sufletească, familia și prietenii aproape, aia care îi numar pe degetele de la o mână. Puțini și buni, încă! Vreau aventuri, de orice fel, în orice colț de lume s'ar intampla. Vreau sa călătoresc, să cunosc locuri, culturi, religii și oameni noi. Ca ăștia vechi, am văzut ce și cât pot. Voi păstra doar câțiva in suflet si in gand, daca mai merita. Vreau libertate în exprimare și simțire, fel de a fi! Vreau sa mai exist și eu, nu doar copiii și bărbatul. Vreau sa cunosc senzatii și gusturi noi, texturi, culori, sunete, imagini, instrumente. Vreau sa explorez și să îmi testez limitele și neștiința. Sunt recunoscătoare pentru anul ce a trecut, a fost unul bunicel, însă vreau ca anul nou să facă loc pentru unul absolut de pomină, de poveste. În care și eu să trăiesc, să simt, să exist. Eu cu mine, pentru mine. Dincolo de rolul de mama, nevasta. Dincolo de orice responsabilitate sociala sau morala. Dincolo de aparente. Vreau sa nu mai fac niciun compromis, de nicio factura ori natura. Vreau doar sa traiesc , după cum imi poftește gândul și inimioara, atât. Poate imi vei îngădui și împlini aceste umile dorinte, An Nou!
Altfel, te voi alerga până te vei fi saturat și visele imi vei fi enumerat.
Fa bine si fii băiat cumsecade, nu face pe inabordabilul nesuferit.
Ma incred în tine, să nu carecumva sa îndrăznești să mă dezamagesti! Nu și tu!
Bine ai venit, fa'te comod!

Comentarii