Post negru!
Post negru de oameni, de lumea întreagă!
Post negru de prieteni, de simțiri, de îmbrățișari!
Postim in casa, izolați, deprimați și dezarmați!
Niciun dulce nu mai e dulce
Nicio cafea nu mai are gustul știut
Doar suspine și gânduri amare
Pana si ziua lungeste a noastră agonie cu un ceas
Iar noaptea ne alunga somnul și visele dragi
Avem trupuri și minți încordate
De suflete nimeni nu s'a mai interesat
Ne ascundem sub iluzii copilărești
Doar doar vom trece cu bine și peste aceste confuzii lumești
Ne strâng pereții căminului mut
Ne sufocă fereastra însorită
Ne ofileste sufletul surd
Nu mai auzim nici păsări, nici râuri, nici canturi divine
Am împietrit in locul numit
Si ne'am unit toți în căință
Suspine adânci ne ies din piepturile goale
Lacrimi de sânge ne curg pe obrajii stafiditi
Nici trupurile nu ne mai asculta comanda
Suntem cu toții deznadajduiti
Cerem in genunchi a Lui îndurare
Si o noua zi de eliberare
Cerem mântuire, cu nemiluita
Însă uitam sa mai fim din cand in cand si umili
Ne ridicam privirea spre cer când ne doare prea rau
Si suntem prea slabi să îndurăm atata suferinta
Suntem prea mici, prea lasi, prea cruzi
Sa meritam a Sa biruință
Însă fiinta ne este prea ipocrită
Pentru a nu cere iar și iar
A Lui miruire!
Iartă-ne , Tata ceresc!
Atata poate neamul pamantesc.
Post negru de oameni, de lumea întreagă!
Post negru de prieteni, de simțiri, de îmbrățișari!
Postim in casa, izolați, deprimați și dezarmați!
Niciun dulce nu mai e dulce
Nicio cafea nu mai are gustul știut
Doar suspine și gânduri amare
Pana si ziua lungeste a noastră agonie cu un ceas
Iar noaptea ne alunga somnul și visele dragi
Avem trupuri și minți încordate
De suflete nimeni nu s'a mai interesat
Ne ascundem sub iluzii copilărești
Doar doar vom trece cu bine și peste aceste confuzii lumești
Ne strâng pereții căminului mut
Ne sufocă fereastra însorită
Ne ofileste sufletul surd
Nu mai auzim nici păsări, nici râuri, nici canturi divine
Am împietrit in locul numit
Si ne'am unit toți în căință
Suspine adânci ne ies din piepturile goale
Lacrimi de sânge ne curg pe obrajii stafiditi
Nici trupurile nu ne mai asculta comanda
Suntem cu toții deznadajduiti
Cerem in genunchi a Lui îndurare
Si o noua zi de eliberare
Cerem mântuire, cu nemiluita
Însă uitam sa mai fim din cand in cand si umili
Ne ridicam privirea spre cer când ne doare prea rau
Si suntem prea slabi să îndurăm atata suferinta
Suntem prea mici, prea lasi, prea cruzi
Sa meritam a Sa biruință
Însă fiinta ne este prea ipocrită
Pentru a nu cere iar și iar
A Lui miruire!
Iartă-ne , Tata ceresc!
Atata poate neamul pamantesc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)