Dor de povestile copilariei!

 Cum numai ea, Zâna,  poate și stie,  să pătrundă atât de adânc în ființa!  Recunosc, nici eu nu am stiut și nu stiu inca să las mostenire copiilor mei, povestile! Mamaita imi mai citea când eram mică, seara inainte de culcare. Ama imi spunea. Prea putin, bag sama, pentru ca eu lectura am descoperit'o în liceu. Desigur, aveam o imaginație debordantă, de mica, pe care mi-am dezvoltat'o in adolescența, citind cărți despre povești de viata uluitoare, drame umane, în cel mai profund și dureros mod și sens. Eram fascinată de psihologia din interiorul ființei și de cum se raportează la întâmplari. Si acum sunt!  Însă, abia acum realizez ca eu, de când am devenit mama, nu prea le'am citit povești copiilor mei, poate doar razant. Dar le'am pus să asculte, și adormeau imediat! Iubesc lectura și totuși, nu am stiut cum sa o impart cu ei. Am tinut'o doar pentru mine. I-am încurajat să își descopere propria lor placere și pasiune pentru cărți, singuri. Sa descopere lumea prin rândurile lor.  Eu nu am putut să le-o dezvălui, decât poate prea putin. Este un egoism dus la extrem! Pe mine lectura m'a vindecat, m'a dezvoltat emotional și mental, însă m'a blocat să dăruiesc mai departe. Ce paradox! Cat sunt de vulnerabilă și acum! Bravez și totuși, nu sunt în stare să le citesc povești! Ii învăț din povestea mea de viata să aleagă doar binele, să știe să facă diferența între bine și rau, dar doar dintr-o privire, pe fugă, mi'e frica sa o ating în profunzime, doare cumplit, și astăzi! Este un blocaj pe care abia acum îl conștientizez! Si pe care nu stiu daca am forța să îl deblochez, și cum! Ma copleșește numai gândul! Nu stiu daca am reusit și reușesc suficient sa le dăruiesc copiilor mei din iubirea ce le'o port și nu stiu nici daca și cât , o simt ei.  Acest gand ma obsedează! Stiu și că, încă am răni sangerande, pe care nu sunt în stare să le vindec, încă.  Sper doar ca ei, minunile mele cu ochii ca marea să se lase păcăliți suficient de mult, de încercarea mea disperată de a masca aceasta vulnerabilitate. Sa isi creeze propriile lor povești de viata, cu personaje imaginare fantastice si reale, deopotrivă! Eu nu stiu și nu pot să le citesc ori să le spun povești, altele decât propria mea poveste, trăită și resimțită acut, cu fiecare mascare, din prea multă dragoste de ei.