Parintii ideali!

 Azi clepsidra timpului s'a rasturnat pret de o vizita. Dupa atata amar de ani, si o pierdere incomensurabila, astazi timpul a stat in loc, la o mamaliga cu branza, unt smantana si o cafea. 

Chipul parintilor ideali, trecuti prin tragedia pierderii unuia dintre copii, dupa ce doar sufletul lor si Dumnezeu stiu cate altele au indurat in viata tumultoasa a mezinului familiei, poarta initialele de C si S. 

Anii adolescentei mele, nelinistite si ea, ii ilustreaza printre amintirile cele mai de de pret, si clare, in ciuda perioadei tulburi si revoltei interioare cu care ma luptam pe atunci. 

Mi'au fost parinti, involuntar, indirect doar prin simplul fapt ca erau parintii lor si eu eram prietena celei de a doua fiice, prietenie ce a inceput intr'un loc cat se poate de bizar : sanatoriul din Busteni, intr'o vacanta de vara, prin clasa a noua, daca mai tin bine minte acest detaliu. Si eu si ea, A. eram la tratament pentru astmul bronsic de care zic ei ca ne'am pricopsit. 

S'a creat conexiunea, am tinut legatura, am invatat drumul la capitala cu trenul ( eu)  si invers, inspre provincie (ea). I'am cunoscut familia si pe sora cea mare ( aici am un scurtcircuit, nu stiu exact daca si fratele a fost in tabara sau l'am cunoscut, ulterior). Cert este ca, m'am indragostit iremediabil de parintii ei si de sora ei. Nu pot spune acelasi lucru si despre frate insa ( desi este, ma rog, era  zodia Pesti, ca barbate'miu, ce ciudat!). Acum cand ma gandesc cred ca nici el nu ma placea foarte tare, dar de dragul lui sor'sa mai mare, ma accepta in preajma lui. Unde eram noi era si el, si invers. 

Sora cea mare devenise mamica, femeie serioasa la casa ei, nu mai avea timp de prostiile noastre, insa mereu eram impreuna, intr'un fel sau altul. 

Timpul avea alt ritm pe atunci, altfel infruntam obstacolele si neajunsurile. Eram oarecum, copilul lor din flori, luata de suflet cand rebeliunea din mine a dat pe afara si nu si'a mai gasit busola. Ani buni si dupa ce mi'am regasit'o. 

Cate peripetii am impartasit, de ar putea amintirile vorbi! 

A. este acel gen de prietena care ramane scrijelita undeva pe aorta inimii, doar pentru ca are parintii pe care ii are si sora pe care o are si fratele pe care l'a avut. 

Povestea lor de familie este dintre acelea in care dragostea de mama si de tata este neconditionata, intr'adevar, indiferent de prostiile pe care le face copilul, in cazul de fata, fiul ratacit. 

Crucea lor a fost una de film, nu alta!

Si chiar si asa, si'au indeplinit rolul de parinti cu capul sus, demni si neclintiti in dragostea lor pentru mezinul lor. 

Pe atunci, eram geloasa pe parintii A. Ai mei, eu fiind un copil adoptat, nu erau nici pe departe atat de prezenti si daruiti, sau cel putin asa simteam eu la acea vreme. ( aveam sa aflu mai tarziu ce presupune sa fii atinsa de fenomenul de gaslightning, in plin.)

Sora lui A. juca rolul de sora pe care nici  nu am stiut ca o am pana la implinirea majoratului. M'am simtit mereu apropiata de ea, cu toate ca eu eram prietena surorii ei mai mici. 

Timpul petrecut in familia lor mi'a ramas intiparit pe retina si intr'un colt de suflet, pentru totdeauna. 

Tragedia pierderii lui R. ( previzibila, daca stau bine sa derulez filmul anturajului in care a intrat si din care nu a mai iesit pana la sfarsitul vietii lui si consecintele si urmarile de dupa) au picat ca un blestem asupra familiei si dinamicii legaturii dintre noi toti. Fiecare a resimtit altfel aceasta tragedie, insa cu totii la aceeasi intensitate tot doar pentru ca a fost copilul acestor parinti ideali si fratele unor surori ce au simtit atat de diferit sa isi continue vietile fara el. Una care si'a vazut de casa ei, de copii, de barbat, de afacere ( cu doliul in suflet). Alta care s'a ascuns in spatele acestei pierderi, aproape pierzandu'se si pe ea, lupta nu a fost niciodata punctul ei forte, fiind o persoana foarte influentabila si nehotarata fix cand nu trebuie, nesigura pe capacitatile si atuurile sale interioare. ( desi ceva ceva trebuie sa aibe, o scanteie, de am ales sa ii raman aproape in tot acest timp).

Nu vreau sa stiu, nu pot sa stiu cum au supravietuit parintii astia doi, la o asa pierdere. Este o minune!

Acum ca sunt la randu'mi mama, pot realiza cam ce presupune acest rol si ce sacrificii implica. Si imi doresc sa fiu, sa fim niste parinti exact ca parintii lor, ai lui F , A , R,  sa fim precum un Far, care lumineaza calea copiilor nostri, asa cum ei au luminat calea copiilor lor, chiar si pe cele mai intunecate dintre cai, si inca o lumineaza, dincolo de orice posibila prejudecata, blestem, destin. 

Recunoscatoare ca cerul v'a scos in calea mea, parinti minunati! ( C si S). 

F , te iubesc! ( tu esti cea mare, cu capul pe umeri si care ne trezeste pe toti la realitate cand tindem sa alunecam prea mult in visare) 

A , poate ai de gand sa cresti si tu odata, sa iti faci o viata, a ta! ( eu te iubesc oricum!) 

R ,  Dumnezeu sa te odihneasca in pace, 

trimite'le cumva, din cand in cand un semn, o licarire de lumina, bunilor tai parinti, sa le mai alini din dorul amar ce ti'l poarta.