Specialistii lui peste prajit!

 Conditia lui  Victor nu am marturisit'o nimanui, doar franturi de emotii si ganduri si nu oricui. Doar am scris'o. Am varsat prin litere, toata frustrarea si neputinta si disperarea si durerea si nedreptatea ce mi'a fost incredintata fara sa o cer. 

Am facut tot ce a fost omeneste posibil, cu resursele ce le'am avut la indemana, chiar peste, pentru a ii asigura o recuperare cat mai aproape de un trai zilnic realist, palpabil. 

Am citit despre metode si terapii. Am apelat la ce am citit, am pus in practica, atat cat m'am priceput. 

L'am dus la specialisti, am acceptat sa fie cobai pana intr'un punct, calcandu'mi pe inima si orgoliu. 

Am urmat pasii si procedurile legale existente, renuntand la viata mea de orice fel, privata si profesionala, devenindu'i asistent permanent, doar ca sa ii fie bine.

Am lucrat cu el, am continuat munca terapeutilor acasa,  cum m'am priceput mai bine.

Anii astia pandemici desi i'au conferit siguranta si confort, atat cat se poate, si iubire si un mediu familial normal, i'au luat din progresele facute cu atata efort inainte de punerea lumii pe pauza.

La un control aparent banal, la specialisti, la cei care emit diagnostice si iti decid viitorul scolar si nu numai, toate achizitiile lui s'au topit, ca si cum nici nu ar fi fost vreodata prezente.

Doua vizite au sters aproape 10 ani, de zbatere continua, de munca, de efort, de implicare totala, la toate nivelurile.

Autonomia pe care eu am incercat din rasputeri sa i'o induc, a scos la iveala de fapt, dependenta de mine si nevoia de protectie si siguranta, de validare.

Scorurile au fost unele ce in acceptiunea mea, posibil subiectiva, nu reflecta realitatea din mediul lui. 

Odata scos din zona de confort insa, se transforma si toate achizitiile lui se evapora.

Iar eu inghit in sec, si plang de  nervi si de oftica, pentru ca stiu ca nu a avut premisele intrunite pentru a se putea exprima asa cum o face cand cunoaste mediul si persoana cu care interactioneaza. 

Niste concluzii parafate si semnate de specialisti de a carui soarta depinde viata noastra si a lui, deopotriva. Pe care nu le agreez si care ma mahnesc cumplit pentru ca ma fac sa ma indoiesc de mine si de tot ce am facut pentru el in toti acesti ani: poate nu am facut ce trebuia, poate era nevoie de o alta abordare.

Super puterea mea este pusa la indoiala, alegerile imi sunt contestate, indirect, insa eu le'am resimtit precum in pumnal infipt in inima. Am ales sanatatea lui emotionala in detrimentul unor teste si calcule. Am ales sa il stiu fericit si in siguranta, in mediul cunoscut de el. Am ales sa fie fratiorul surorilor lui. Am ales sa imi dedic viata lui, in particular, si lor, fetelor, in general, crescandu'i impreuna, in functie de varsta si nevoi. Am ales sa imi las orgolii si vise deoparte ca sa le dau lor aripi sa zboare spre cele mai inalte talazuri ale cunoasterii. 

Pentru ca din doua foi sa mi se anuleze statutul de mama. In mintea mea asta inseamna. Ca am esuat. Nu stiu unde. Nu stiu ce si daca as fi putut face altfel si mai bine si mai mult, in alte conditii si circumstante. 

Cu razboiul ce ne bate la usa, cu o pandemie ce aproape ca a distrus planeta si a divizat oamenii, chiar nu stiu cum ar fi fost mai bine pentru el.

Bula noastra de oxigen incepe sa ma stranga, sa ma sufoce, sa nu mai fie indeajuns de protectoare. 

Ce este inafara ei insa, imi paralizeaza toate simturile si gandurile, intr'atat imi este de frica si de groaza. 

Daca si cum vom supravietui si acestei stari de razboi, este peste putetea mea de intelegere si peste orice parafa si concluzie si recomandare a tuturor specialistilor pamantului.

Nicicand nu mi'a fost mai frica ca acum, nici macar cand am fugit, la propriu, la fel ca mamele ucrainene, cu copiii in  brate si un troler, in noapte, pe ger, la mai bine, din calea abuzurilor si persecutarilor unui sociopat, ce se vrea imparat peste lume, calcand peste cadavre si suflete si vieti,  la fel ca sceleratul de Putin. 

Te implor Doamne, apara'ne si pazeste' ne de cel rau si viclean, Amin!