In Sambata Mare la usa oare cine suna ?!

 Si, mi'am calcat pe inima si intr'un moment de nebunie spontana am sunat la numarul ce odata mi'a fost casa: 142.

Usa s'a deschis si in pragul ei statea mirat chiar el, capcaunul din poveste.

Nu ne'a recunoscut, eu si Vivi purtam masca. Am schimbat ceva replici intrebatoare si abia dupa ce a aprins lumina din hol, m'a recunoscut pe mine.

Mare i'a fost mirarea, nu stia ce sa faca, ce sa zica, a venit pana si femeia casei sa vada care'i baiul, sa ne invite inauntru.

Aerul casei nu a mai pastrat niciun miros cunoscut, doar cateva amintiri ici-colo.

Agitat ca un leu in cusca, realmente surprins de musafirii din sufragerie.

Sprinten si nu prea, aveam sa aflam de la femeia casei.

El, jupan brav cum il stiam.

Cam incoerent in exprimare, nici femeia nu l'a ajutat prea mult, dimpotriva, l'a dat de gol, semn ca trecutul a inceput sa il ajunga si pe el din urma, intr'un sfarsit.

Cam pierdut de vizita inopinanta, cam i'am copt'o, ce sa zic. Cam il asteptam de ceva vreme la cotitura.

Ciorba de loboda daca mancam si bifam cam tot ce nici in cele mai arogante vise nu visam.

Ospitalier, insa prajitura femeii casei, nu fu deloc pe gustul nostru, deh, cu timpul si eu am devenit fudula, nu doar el.

Asadar, prietenul e mai ceva ca un copil razgaiat in materie de mancare si gusturi, karma asta cum functioneaza ea, in cele mai ciudate moduri si cand nu te mai astepti.

Bizar este, si neobisnuit, ca nu am mai simtit asa eliberare si dezinvoltura in ceea ce il priveste, acea frica si emotie negativa, si teroare si tremur involuntar au disparut ca prin farmec.

Tiranul de altadata, cand imparatea lumea si stapanea oameni si suflete si minti  par cam apuse, apuse se tot.

Si'a schimbat radical gusturile, nu mai fumeaza, nu mai bea, ce mai, un fat- frumos, cam ca o  martoaga impaiata, adica, ireala.

Suspina dupa anii de glorie dar constientizeaza ca puterile incep sa il tradeze cam cum a tradat el pe unii si altii pe atunci.

Ce polite trebuie sa plateasca femeia aia de s'a pricopsit cu batranetile lui pe umerii ei cu mult mai tineri ?!

Nu am nimic cu ea personal, dar avand in vedere ca a luat locul cui a luat, cam devine, ici- colo, fara voia mea.

A facut ce a facut si si'a pus la adapost si ultimele puteri, are cine sa aiba grija lui, descurcaret baiatu'.

Surpriza si mai mare este imaginea din timp real al Vivianei in antiteza cu imaginea din capul si amintirile lui de cand era mica. Timpul nu a stat pe loc, cum ar fi sperat el, in zadar, de altfel. Doar zambetul este acelasi.

Si, se continua cu revederea celor mici, Vio si Vic, el recunoscandu'l de cand a intrat pe poarta.

Vio a stiut dupa ce i'a spus Vic.

Ii contempla, ii lua in brate, mai copacel asa sa nu se desire, ca e cam subrezel.

Uluit de cat au crescut si de faptul ca nu mai seamana cu imaginea din amintirile lui.

Socat, as putea spune, nu ii venea sa creada ca am fost in stare de o asa aroganta. 

Sincer, m'am mirat si eu de nebunia mea, fi'mea a zis ca nu sunt sanatoasa, tot ce este posibil, nu prea am fost eu in ultima perioada, asta recunosc.

Insa, ma simt bine, nu mai imi sare inima din piept nici cand ma gandesc la amintirile despre si cu el, nici cand il aud la telefon, nici cand il am in fata mea.

Cred ca abia acum dupa ce l'am revazut, constientizez ca a ramas doar o umbra din acel capcaun, ca nu mai are forta sa ma domine in niciun fel, sa imi controloze emotiile si gandurile, trairile, fricile.

 Au apus acele vremuri, acele puteri abia de mai palpaie. 

Sa fiu oare pregatita sa il iert, in sfarsit ?! 

HRISTOS A INVIAT!