12 ani speciali!

 Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu cu Victor, acum 12 ani cand l'am nascut, in maternitatea din Ploiesti. Nici macar dusmanilor! 

Trecand peste faptul ca la analize si teste, oricare si toate, pe timpul sarcinii nu s'a depistat niciun motiv de ingrijorare sau de intrebare de catre asa zisii specialisti, chiar nu pot trece peste lipsa de profesionalism si omenie a medicului neonatolog, ce mai pui ca era si femeie.

Trec pana si peste faptul ca, am avut un travaliu infernal, imi amintesc perfect, ca ieri, sau ca azi, cum ma taram pe jos, in salon, ma faceam covrig si urlam din toti rarunchii de durere, implorand toti zeii stiuti si nestiuti sa se termine odata totul cu bine. Nu mai zic ca eram ca intr'un abator, asteptand pe rand sa intram in sala de expulzie, cum scria pe usa. Eram vreo 5 femei, una urla si se tara mai abitir ca alta. Eu aveam patul de la geam. Noroc ca era vara! 

Cand mi'a sosit ceasul nasterii,  dupa ore in sir de delir, dimineata, pana in pranz, sus pe masa de expulzie am simtit cum ma scurg incet dar sigur atunci cand moasa s'a suit la propriu pe mine, sa impinga bebelusul, eu fiind extenuata de dureri si de impins. Am auzit ca prin vis cand a zis dupa ce a iesit in sfarsit, ca are Sindromul Down, si l'au pus imediat la lampa cu ultraviolete, ca avea icter. Nu stiu exact daca am visat sau chiar l'am simtit pe piept pret de cateva clipe, infasurat intr'un scutec inflorat. 

M'au cusut ca pe animale, m'am rupt in bucati, nu am putut sa stau in fund sau intr'o parte, ci doar pe spate, cu lunile. M'am recuperat extrem de greu dupa aceasta nastere de abator, am avut dureri cumplite, mi'au facut clisma acasa, la revenirea dupa 9 zile de infernul din spital. 

Dupa mutarea in salon, m'a vizitat o blonda, creata, cu ochelari, nic prea prea, nici foarte foarte, potrivita si nu prea. Mi'a spus nota apgar pe care a avut'o bebelusul la nastere, 8. Mi'a mai spus si ca este o problema cu el, si ca vrea sa discute cu mine si cu sotul. Bebelusul nefiind in salon cu mine, ci la lampa. Nu l'am putut alapta doar la san, am completat cu formula. Nu ma puteam tine pe picioare, ma tineam de pereti sa ma duc in salonul de alaptare si hranire. 

Chiar si asa, eram prezenta la ora mesei. 

Nu intelegeam de ce nu il am in salon, langa mine, cum vedeam in alte saloane, pe mamicile cu bebelusii lor. 

Si, am aflat de ce, deoarece avea o problema, era diferit, atipic. 

Nu o voi ierta in veci pe femeia aia de doctor neonatolog care m'a sfatuit prieteneste, impreuna cu un psiholog, sa il abandonez in spital, ca nu o sa fiu capabila sa il cresc, ca ne va da vietile peste cap, ca avem deja un copil sanatos acasa pe care sa il crestem. 

Azi, cand ma uit la el, cum a crescut si cum s'a dezvoltat si a evoluat, prin cate am trecut cu el, medical vorbind, ca sa ajunga  acum absovent de clasa a patra speciala cu FB, cand il vad cat este de fericit ca este ziua lui, ca ii cantam la multi ani, ca ii daruim cadouri si toata dragostea noastra, azi, nu pot decat sa ma felicit ca nu am ascultat sfatul medicului si ca m'am luptat cu toti si toate, pentru a il creste impreuna si alaturi de sora lui, el fiind fratele ceva mai diferit, special, si nimic mai mult. 

Pentru familie, a mea, aleasa de mine, si nu imprumutata, amanetata cum a fost cea daruita de destin, al carui umor este doar negru,  sunt in stare sa platesc pretul suprem, daca asta presupune ca lor, copiilor, sa le fie bine. 

De nimic in viata asta nu sunt mai mandra decat de faptul ca sunt mama lui! Ca m'a ales! Ca a venit in viata mea si mi'a dat'o peste cap, si m'a trecut prin toate starile posibile si imposibile, ca m'a scos din zona de comfort, ca mi'a impins limitele si m'a obligat sa ma adaptez necunoscutului si sa invat din mers, odata cu el, ca m'a facut puternica si increzatoare in instinctul meu, ca mi'a vindecat rani adanci, ca m'a reinventat ca om, ca i'am invatat nevoile si placerile, fericirile, ca fara el nici nu as fi putut afla ce inseamna cu adevarat sa iubesti neconditionat, asa cum o face el, ca fara el inima mea ar fi putut inceta sa bata la un moment dat. Felul lui de a fi, unic si diferit, este tot ce am nevoie pentru a infrunta lumea. 

A facut destinul cum a facut si si'a luat revansa pentru toate cate am patimit, trimitandu'l pe el.

Nici ca as fi putut primi o rasplata mai pretioasa! 

Viata alaturi de un downonian este o binecuvantare si nu blestem sau corvoada. 

Poate as fi putut face mai mult, mai bine.

Insa fericirea de pe chipul lui de azi, de ziua lui, cand a implinit 12 ani, este raspunsul la toate rugile mele, la toate durerile, fricile, neputintele de peste ani, cand inca ma luptam sa ii deslusesc tainele conditiei aparte ce i'a fost daruita.

Este o lupta continua, batalia nu e castigata pe deplin, dar nu disper, iau fiecare provocare in parte si incerc sa scot din aceasta ce este benefic pentru dezvoltarea lui si a mea, a noastra, deopotriva. 

Plesnesc de mandrie de Leul ce ai devenit, tigru. 

Te iubesc dincolo de acest cromozom in plus, acesta este atuul tau, acesta este atuul nostru.

Cred in tine! Poti! 

Tu esti firmitura (mea) de dumnezeire! 

La multi ani, Victor! 

Iti multumesc, Doamne,  pentru darurile trimise! ( Vivi, Vic, Vio).