Amalgam de emotii si ganduri din casa copilariei

 E stiuta "telenovela" mea de familie, cum e stiut si faptul ca nu am cerut'o eu, ci mi s'a dat. Mai mult cu rele decat cu rele. 

Cum se spune ca despre morti numai de bine, imi permit luxul si profit cat inca e viu, sa imi desert gandurile in ceea ce il priveste pe el, capcaunul din povestea mea.

Asadar, cum era de asteptat, ca si in alte dati, a reaparut prietenul carabus in peisaj. Din nou. 

De data asta pare ca este ultima lui intrare in scena, moartea lui Marty, unica lui sora care a mai ramas dintre toti ai lui, mai mare decat el, a murit in aceasta vara, dupa o lunga suferinta, fiind imobilizata la pat, pierzandu'si vorbirea si mintea, in ultimele zile, devenind o leguma umana, din nenorocire. Iar toata situatia aceasta, si toata suferinta si chinul ingrijirii ei, de catre fiica acesteia, cred ca l'a ingrozit si l'a pus serios pe ganduri, ca niciodata. A realizat intr'un tarziu ca nu este nemuritor, si ca e foarte posibil sa ajunga si el in imposibilitatea de a mai avea grija de el, de a mai avea toate simturile si mintea la locul lor. 

Semnele au inceput sa apara de vreun an, posibil din pandemie, nu stiu exact. Cert este ca le'am sesizat. Le'a observat si constientizat si el, odata ce s'a dus la medic si ia medicamente cu pumnul. El care nu a luat o aspirina la viata lui, el care nu a pus piciorul in cabinetul vreunui medic pentru vreun consult. Parese ca e serioasa treaba, blestemele, regretele, anii, l'au ajuns pana si pe cel mai nenorocit dintre pamanteni, tatal meu adoptiv, singurul pe care l'am avut si l'am stiut. 

De la moartea Danielei, dupa plecarea mea din casa in care am copilarit si unde s'au intamplat lucruri frumoase si oribile, deopotriva, singuratatea si orgoliul si poate si nevoia, l'au impins in cautarea unei femei, unei noi femei a casei. Nu am nimic personal cu femeia, insa nu o sufar, simplu. 

Nu stiu daca ea este cea  care i'a interzis lui sa pastreze legatura  cu mine sau daca nu, ideea este ca, mai nou, doreste sa ma viziteze, amandoi, deodata si impreuna.

Pana la acea zi, careia sper sa'i supravietuiesc cumva, de buna ce sunt eu la suflet, adica idioata de'a dreptul, ca iar mi'am calcat pe inima si i'am permis tampitului sa apara in peisaj, ba chiar m'am intors in casa copilariei si am dormit in camera mea si a lui Ama. NEINTOARSA! 

Desigur, nu mai e nimic din ce era cand traia ea, sau de cand eram eu mica si fericita, doar cateva fotografii.

E alt miros, alta energie.

Pana si alta yala la usa.

Si totusi, e ceva din acea casa, din acel loc care ma cheama ca un magnet  iar si iar, cu toate ca, am fugit din ea/ el, mancand pamantul, de atatea ori. 

Revenind la prietenul carabus, batranetea si neputinta l'a ajuns si pe el, cine ar mai fi crezut ?

E ingrozit ca moare, mai exact ca isi pierde mintile si nu a reglat conturile cu cine mai avea de reglat, in mod special  cu mine. 

Si'a luat inima in dinti, cat inca ii mai bate in piept, si mi'a spus ce mai avea de spus, sa nu carecumva sa ramana nespus, sa nu mai apuce, sa ii expire timpul, de tot.

E constient, in sfarsit,  ca a imbatranit, ca sanatatea ii este subrezita bine, ca nu mai are forta, ca nu mai stapaneste lumea. Si ca poate muri in orice clipa.

De aceea, e grabit sa repare tot ce nu a putut cat a trait Daniela, asta i'a fost ultima ei dorinta, ca eu sa revin acasa. A tot incercat, si mereu a dat cu bata in balta.

Acum insa, il preseaza timpul mai ceva ca orice alt orgoliu.

Si vrea sa fie, tatal si bunicul care a tot incercat sa fie  si nu i'a iesit atata amar de vreme.

Am remarcat ca Violeta ii reaminteste de Viviana de pe vremea cand avea influenta asupra ei, si de ea si cu ea se simte cel mai atras, apropiat. De Victor prea putin, insa parca interactioneaza un pic mai mult decat toate datile de pana acum, asta si pentru ca accepta Victor asta. Viviana il evita cat poate, el vede si simte si stie ca nu se va mai apropia de ea vreodata, oricare ar fi pretextul. Cu Costin, insa, s'a schimbat complet, din ce nu il putea suferi in trecut, dintotdeauna, din asta il cauta mereu acum. A inteles ca el este familia mea, barbatul meu, tatal copiilor mei si ca nu iau nicio decizie fara sa il consult, in orice, cu precadere in ceea ce il priveste pe el. Cat despre mine nu stie inca cum sa imi reintre in gratii, si tot cauta variante, motive, si este dispus la orice conpromis, nu mai isi permite arogante, timpul ticaie.

Il cheama Daniela, cam era timpul.

Nu stiu ce simt, dar stiu ca mi'era un dor nebanuit si poate reprimat sa fiu iar in casa copilariei, sa dorm in racoarea aceea din camera cand afara e torid. Sa dorm bustean. Sa resimt ceva, orice, din anii copilariei. Sa ma simt acasa, iar, in siguranta, oarecum,  intr'un fel imposibil de explicat.

Am o presimtire bizara cum ca nu va mai dura mult si ma voi intoarce acasa, definitiv. Asa cum ai vrut tu, Ama mea draga, dintotdeauna!

Aceasta dorinta a ta, il bantuie si ii face traiul si batranetea din ce in ce mai insuportabil/a, oricat ar fi incercat el sa o re-nege. Sa ma renege!

Casa copilariei mele, ma intorc la tine, cumva, candva, iti promit!