Intre dorinta si pacat!

 Aceasta perioada a sarbatorilor de iarna scoate la suprafata luminite mii si mii, flashuri, sclipiri si ganduri ce in alta perioada a anului, nu tind ca vor sa sparga tipare, sa schimbe vieti, sau nu par sa aibe forta ori nu pare sa fie momentul potrivit.

A fost un an greu, cumplit, as putea spune, cu o incarcatura emotionala intensa, intre extaz si agonie, mai mult moarta decat vie, inghetata, paralizata de frici si trairi netraibile. 

M'am pierdut pe mine iar, a cata oara, in rutina de zi cu zi, in povestile si pacatele, alegerile altora.

Am acceptat compromisuri si comportamente de care am fugit o viata si care m'au ajuns pe neanuntatelea.

M'am lasat dezamagita, iar, cu buna stiinta, din nou.

Asa zisa siguranta mi'a fost puternic zdruncinata si mi'a provocat un scurt circuit mental si emotional , aproape apocaliptic.

Dar, paradoxal, am rezistat ceva mai bine ca alte dati, poate experientele anterioare, poate varsta, in sfarsit si'au gasit rostul.

Am citit chestii si am vizionat chestii si am experimentat situatii in ultimul timp, care m'au pus serios pe ganduri, si mi'au aratat a mia oara ca viata, oricat ar fi de asezata, sta doar intr'o emotie, o dorinta, o fantezie inabusita, neexprimata, reprimata, rusinata. 

Sentimentele neimpartasite, cuvintele si parerile nerostite, ard pe dinauntru ca o torta, de iti poate face sufletul scrum.

Mimezi viata de familie, te minti pe tine, alegi sa negi situatia in care ai ajuns din varii si inchipuite motive.

Si poate desi realizezi ca tu ai ales si tu ai acceptat anumite compromisuri si situatii, tot simti ca soarta este cea care nu ti'a dat de ales, altceva.

Si asta, se datoreaza fricii, si temerii de prejudecata, de respingere, de suferinta.

Sacrificandu'te pe tine ca om, ca suflet, ca valoare caracteriala si intelectuala, nu faci altceva decat sa te anulezi si sa devii o holograma a ceea ce stii ca poti, a ceea ce iti doresti, a ceea ce ai fi putut fi insa frica, te'a tinut pe loc, sau mai rau chiar, te'a dat inapoi cu fiecare gand.

Iesirea din tipar, incalcarea regulilor sociale, aduce asupra ta si a celor de langa tine repulsie, acuze, si te face pe tine sa te indoiesti de tine si de ce simti, ce gandesti, diferit si in afara dogmei.

Apare inevitabil sentimentul de neadaptare, de vina, de rusine, ca ai lasat ca dorintele tale launtrice, fanteziile, emotiile, sa iti duca ratiunea la sanatoasa.

Asa, apare si suferinta celor de langa tine, se scurtcircuiteaza comunicarea si conexiunea cu ei, si se contureaza tot mai vizibil senzatia de tradare, a dragostei, a juramintelor, a angajamentului.

Se spune ca unora le poate fi rau de prea mult bine, de prea linistea si banalitatea caminului conjugal.

Si, o astfel de rutina nu poate fi schimbata decat incalcand ceva, reguli sau inimi.

Cum faci sa imbini viata de familie cu vulcanul, cu demonii din tine, din fiinta ta, care te'au inlantuit si te'au stapanit, oricat ai fi incercat tu sa li te impotrivesti, fara ca cineva sa aiba de suferit, sa se simta inselat, tradat, folosit, umilit , cum ?!

Intr'o viata normala, daca esti un om normal la cap, nu poti. In teorie si in ochii critici si diabolici ai lumii.

Intr'o alta viata, insa, ramane de vazut, poti incerca, numai de'a naibii, sa vezi cum ar fi fost, cum ar fi daca ....

Unii, au acea doza de nebunie sa isi testeze norocul si sa se joace cu viata lor si a altora, doar ca sa vada cum este daca....nu cum ar putea fi, doar in imaginatie si fantezii.

Sa traiasca pe viu, sa simta senzatii indescriptibile, sa comita pacate imperdonabile in ochii lumii.

Recunosc, si eu am astfel de dorinte, mi'au trecut prin minte tot felul de scenarii fanteziste, ce par imposibil de reprodus in viata reala, de zi cu zi.

Si, cum eu sunt omul extremelor, de la agonie, am ajuns la extaz pret d'un orgasm, dupa orgasm, dupa orgasm...

Toata furia, si dezamagirea si rutina si banalitatea si linistea aparenta a caminului conjugal au explodat in simturi si trairi nemaisimtite pana atunci, sau poate doar mimate.

Asa cum a spus Billie in Sex/ Life, si eu vreau totul acum, nu jumatati de masura.

Am acceptat nepermis de mult timp sa ma prefac, sa imi ascund dorintele, de teama de a nu rani pe cei de langa mine, si am permis, cu buna stiinta, sa fiu eu cea ranita, doar de dragul aparentei, de teama prejudecatilor oamenilor.

Sotia perfecta, mama perfecta....si femeia, unde e ? Unde s'a ratacit ?! In cresterea copiilor, desigur.

Sufletul femeii, dorintele ei, nevoile ei, unde's ?! Ca sa mai poata fi in continuare sotia si mama perfecta.

Cine are grija de ea, cine i le implineste, cine i le satisface, cine o face sa urle de placere, asa cum urla de durere, de neatentia daruita ?!

Orgasmul mental, linistea caminului conjugal, siguranta caminului familial, se vor pierde daca nu sunt dublate de orgasmul fizic, de acea conexiune transcedentala, de dincolo de trup si de placerea carnala.

Si, se vor destrama relatii, casnicii,  familii, se vor pierde suflete, poate chiar vieti.

De ce ?! Pentru ca in loc sa i'o tragi tu, i'o trage altul, daca e suficient de norocoasa sa aiba si o alta optiune, iar daca te are doar pe tine, dragutul de tine, sotul model, si tatal model, in inchipuirea ta, atunci...ti'o trage viata, si tie, si ei.

Casnicia este o caznicie, intr'adevar.