Prințisorul neamului

 Că nu prea avem ce face când ne este dată familia de undeva de sus, este doar un mit. Facem compromisuri care aproape că ne distrug sufletește și propria familie, cea aleasă de noi, ne lăsăm mereu prostiți și ne încredem în schimbări de comportament,  atitudini și mentalități,  când colo, primează doar interesul propriu, chiar dacă asta presupune, o ruptură ombilicală brutală și atât de mult timp evitată. 

Unii oameni și-ar vinde'o și pe mă'sa pentru a scăpa din belea. Ba, chiar o vând, iau la rând toți membrii familiei și în funcție de situație și interes, fac tranzacția,  fără vreo urmă de remușcare, doar disperați să își salveze pielea lor și atât, iar după ei, potopul. 

Așa și cu prințisorul neamului. Până să moară mă'sa, nu mai știa cum să scape de acasă, și lua drumul spre fra'su, că avea, că n-avea bani de benzină, de venit și de ajuns, ajungea. Și îi era bine, ne era bine, adică, lui fra'su. A big happy-end family, apparently. 

După moartea mă'sii, s'a coborât iadul pe pământ și a nimerit fix în sânul familiei lor, a noastre, al naibii. 

Înmormântarea,  încătușarea, îndepărtarea iminentă a celor 2 rămași din casa cu etaj de pe strada cu purici. 

Perioada cât a fost închis prințisorul, a fost un calvar , pe care l'am trăit și simțit prin toți porii, noi cei de pe lângă el, proștii adică. 

Dacă nu era Costin să se ocupe și să aranjeze lucrurile cu avocatul, era și acum închis, poate. 

Dar, desigur,  tăticu', Ionescu Senior, a bătut drumurile duminică de duminică,  împreună cu mândra,  în vizită la prințisor. Costică  , eu și  Vivi , nu am contat.

Odată ieșit, printr-un noroc chior, părerea mea, prințisorul si'a lepădat haina de cerșetor de atenție și vizite și telefoane, și a îmbrăcat-o pe a lupului, ursului, sau oricărui animal moralist din poveștile de adormit copiii.

Nu a mai avut nevoie de fra'su, nu a mai știut drumul spre el, poate  a ajutat și faptul  că a ajuns pieton de lux, obligat- forțat.

Însă, cei 2 rămași în casa cu etaj, s'au împăcat foarte cu singurătatea,  decât atunci când nu știau cum să ne atragă atenția mai tare.

Nu tu frate, nu tu copil, nu tu griji, nu tu familie,  doar ei 2, singuri cuc, în bula lor de oxigen. 

Senilitatea și ipocrizia  au încolțit , au avut loc și timp berechet.

Le'au priit din plin, unul se plimbă toată ziua cu mașina, deși nu ar mai trebui, nici în teorie, nici practic. Celălalt, se îngrașă și se'mbracă și își gătește bârlogul de burlac, după ultimul răcnet, bârlog pe care alții l'au construit, printre care și noi doi, el doar și l'a însușit.  Își permite băiatul, e liber de-acum, fără vreo responsabilitate față de careva, s'a mai  spălat pe mâini încă odată de orice fel de răspundere, căci pe fi'sa o cresc alții, deși în acte, numele i'l poartă. 

Dar când își aduce aminte, târziu oricum, de fra'su și nimerește iar drumul spre el, are pretenții de prinț, de parcă vremurile mai sunt același sau circumstanțele,  ca atunci când chiar se purta ca un frate, îmi scăpa dacă tot din interes, de a fugi de ai lui, sau nu. Mă rog...

Nu l'am mai primit ca pe un prinț și s'a supărat unchiașu', dom'le.

El nu s'a mai comportat ca un frate și un unchi, însă, de aici și reversul medaliei, implicit și fără prea multe explicații.

Așa că pe mutește, cum îi era oricum firea, s'a tot dus , treaba lui, nici că mă interesează unde....unde decât altundeva decât la tăticu'.

Ce a rămas în urma lui ?! Un prost, care a tot sperat că i'au eliberat și  fratele,  dar ce să vezi, surprinzător....nu. Pesemne acela e încă închis pe undeva prin atmosferă.

Cu toate acestea, semne au fost, evidente, pentru orbi chiar, de Crăciunul trecut. Azi, s'a reluat scenariul.

Sper doar, pentru binele întregii comunități,  că a fost ultima reluare!

Eu alta nici că mai vreau să experimentez!

Costică,  darling, familia ta, sunt eu și copiii noștri.  

Ei 2 au murit odată cu mă'ta, oricât te'ar durea, va trebui să accepți, și cu cât mai curând,  cu atât ne va fi mai bine ! 

Așa cum, și familia mea de împrumut a murit odată cu Daniela.

Familia mea ești tu și copiii noștri,  punct!

As simple as that! 

P.S. Este peste puterea mea de înțelegere de ce o femeie, văduvă, cu 2 copii mari, adulți și pe picioarele lor, ar accepta o relație cu un om însurat, timp de peste un deceniu, în paralel. 

Cum de altfel, este de înțeles de ce a doua nevasta l'a părăsit,  în cele din urmă, pentru că nu i'a dăruit ce și-a dorit cu ardoare, și i'a dăruit altul: o frumusețe de băiat. Ar fi putut fi al prințisorului, așa cum este și fata din prima căsnicie eșuată.  Diferența este una uriașă însă: fata chiar este a lui, deși el nu o recunoaște. 

Unii ar face orice pentru familie, copii, cum a fost ea, a doua nevastă. Altii, cărora li se dă una, un copil, își bat joc de aceasta.

Dintre ei doi, ea s'a dovedit din femeia nesuferită, o mamă fericită. De fapt, amândouă nevestele sunt mame fericite,  și-au refăcut viața alături de un alt bărbat care le'a dăruit ce și-au dorit: o familie. 

El, încă copilărește, burlăcește, pescuiește .

Și tot noi, tot prostul familiei,  familist și cu nevastă și copii, este cel fugărit și renegat si înjurat. 

Bravos, așa da, valori și principii morale și familie tradițională, nu ca noi, proștii neamului. 

Mă depășește complet cum de îi rabdă Dumnezeu și  pământul pe oameni ca el, ei. Iar unora le dă de dus de se duc, de tot,  și altora le dă de dus, de abia de mai pot duce și s'ar tot duce, dar încă rămân. 

Ce echilibru hilar este acesta ?! Sau scor, cum îi place prințisorului să spună.