9 ani fără tine, Ama, 9 Decembrie, un nou început!

 Nu am niciun dubiu că ai prins putere și praf magic, în sfârșit, la 9 ani de când ai ales alt drum, Ama dragă!

Am avut o cumpănă de experimentat și un omagiu de adus, la depășirea cu bine a acesteia. Însă a fost nevoie de niscaiva suferințe sufletești, și disperare și gânduri dintre cele mai necurate și bizare ca magia să se poată înfăptui.

Nu știu câte mai poate duce inimioara mea, observ că se ține nesperat de bine, încă.

Sunt profund recunoscătoare cerului și îngerilor din El că mi'a, ne'a  îngăduit să rămân/em lângă copiii noștri cu ochii ca marea, minunile vieții noastre în număr de 3.

Așadar, în loc de omagiu, m'am gândit să cumpărăm  bradul, să îl împodobesc împreună cu copiii, a rămas cea mai mare bucurie încă de când eram eu copil și tu erai mama  mea. 

Știi cine l'a ales ?! Viviana, prima ta nepoată, pe care ai adorat'o până ai ales să pleci în alte dimensiuni și lumi. Ea și tatăl ei au fost în căutarea acestuia.

Mai devreme anul acesta, decât ne era obiceiul, dar văd că tu ai avut alte planuri, și ai vrut să fie așa, cifra 9 reprezentând o cifră magică.

Și mai trebuie să știi că este cel mai frumos brad pe care l'am avut în ultimii ani, este argintiu, și miroase a proaspăt,  a ger, a zăpadă. Așa cum îți plăcea ție.

Iar globurile sunt toate noi, ginerele tău le'a ales, sunt precum cele pe care le puneam noi două în copilăria mea, țurțurii mi'au amintit instant de tine. 

Regina de gheață cum te numeam eu, cum îți era chipul când te'am condus pe ultimul drum.

Radiai de frumusețe și împăcare, ai fost fericită că ai plecat, în sfârșit, și nu te mai doare nimic, nici corp, nici suflet. 

9 ani, 9 Decembrie, o nouă etapă în viețile noastre, un nou început, lângă copiii noștri, în căminul nostru, în bula noastră de oxigen.

Poate ar trebui, deși nu'mi face nicio plăcere, să îi mulțumesc și celeilalte mame, a lui Costin, că de data asta, i'a fost alături și l'a ajutat la greu.

Am purtat până și mănușile oferite în dar de ea, într-unul dintre Crăciunurile când mimam cu toții fericirea reunii de familie, singurele pe care le am, de altfel, dar cam într-atât de disperată fu situațiunea. 

Ceva licăriri se întrezăresc și de departe, de la cei rămași în urma ei, sper doar să nu fie doar baloane de săpun sau artificii , că tot e sezonul, așa cum fu în ceea ce îl privește pe prietenul cărăbuș din povestea noastră. 

Altfel, vezi cum faci, Ama dragă, și nu o chema pe sora mea la tine, încă. Una dintre  ultimile amintiri cu tine, când erai în spital era când pe mine nu m'ai recunoscut ca fiind fiica ta, ci pe ea. Mie mi'ai spus că sunt femeia de serviciu și că ești în America și e anul 1948. 

*Neamuzant și dureros, deopotrivă. 

Știu că m'a făcut să sufăr și că a vrut tot ce am eu, aparent, material și social, voi ați ajutat-o suficient de mult să se comporte astfel, însă, chiar și așa, nu îi doresc răul, cu atât mai mult moartea.

Are grijă Dumnezeu de toți, mi s'a mai demonstrat încă o dată,  cred că aveam nevoie.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru acest dar minunat: copiii, bărbatul, bradul, liniștea  căminului nostru!

Iartă-mă, iartă'ne pe amândoi, pe mine si pe Costin, pentru toate greșelile și păcatele săvârșite cu fapta, vorba, fără de voie!

Amin!