Când planurile cărăbușului sunt dejucate

 Oare de ce nu mă mai miră nimic în ceea ce îl privește pe prietenul cărăbuș ?!

Oamenii răi, nu pier prea repede, doar se prefac ca să atragă atenția și mila celor din jur, atunci când întră intr'un con de umbră, tot din cauza mizeriilor pe care le'au făcut anterior.

Stau puțin cuminți, și se retrag din lumina reflectoarelor ca să își reîncarce bateriile și să revină în forță  cu noi mizerii.

Așa procedează personajul negativ din povestea mea, de o viață. Este stilul lui, inconfundabil.

Alege momentele cheie, cu încărcătură emoțională, deși el nu dă doi bani pe sentimente și crezuri, fiind ateu convins.

Diferența față de celelalte tentative, când îi ieșea schema, este faptul că eu nu am mai permis să fac niciun compromis, care să-mi tulbure iar existența și ființa și liniștea familiei mele și  a căminului meu.

M'am prefăcut doar, am avut de la cine învăța.

Mă cuprinde un amalgam de sentimente și emoții și gânduri când sunt în prezența lui, încă, după atâta amar de timp.

Furia și frica sunt prezente încă, a avut grijă și mi le'a reactivat în Marțea Mare.

De Sfântul Andrei, însă, le'am resimțit diferit,  poate și pentru că nu eram doar eu cu el, ci era și Costin, care capătă puteri magice în astfel de circumstanțe și îmi conferă siguranță deplină și curaj și stăpânire de sine, în prezența cărăbușului.

Orice plan și-ar fi făcut el pentru acest drum și zi, nu s'a împlinit, ba, chiar i s'a întors împotrivă.

Sărbătorile de iarnă nu pot fi invocate ca scuze și pretexte fățarnice,  pentru restul zilelor din an, în care te'ai comportat execrabil, dispărând apoi iar din peisaj doar cât să-ți recapeți forțele și să reapari ca și când nimic nu s'ar fi întâmplat și totul este minunat, crezând că ne mai poți cumpăra, încă o dată, la nesfârșit,  cu nimicuri și vorbe goale și minciuni.

Vine o zi, o vreme când astfel de practici nu mai au efect, în sfârșit!

Parcă mi'e și frică să realizez asta, să nu carevumva să se întâmple iar vreo neintamplată.

Energia lui încă mă afectează, până într-un punct, mă dezechilibrează pentru câteva clipe.

Dar îmi adun curajul și forțele să o țin cât mai departe de mine, să reacționez și să o blochez.

Mi'a ieșit mai bine de data asta, m'am descurcat chiar nesperat de bine.

Mă întreb, retoric desigur, până când va mai ține acest joc...dar măcar am învățat cum să îl joc, nici nu mi'a luat mult, decât jumătate din viață.

Progresez, sunt mândră de mine!

Mulțumesc, Doamne!

Și te rog, să îmi protejezi familia de vrăjmașii știuți și neștiuți, văzuți nevăzuți!

Iartă-mi greșelile! Dar chiar cred că mi le ispășesc, tot tolerăndu'l pe acest cărăbuș, aparent, nemuritor. 

Amin!