Cărăbuș la/ în pământ !

E timpul ca sfârșitul lui și al poveștii  să înceapă! 

Ce paradox! 

Părea nemuritor/e până acu' 5 zile.

Începe numărătoarea inversă!

Dumnezeu cu mila! 

Doamne, ai milă de mine, de noi, ăștia de pe lângă cărăbuș, te rog, să nu dispărem odată cu el.

Mă încearcă sentimente contradictorii și parcă a fost prea simplu că mi'e și frică să respir, fără să mă gândesc că apare ca o boare , pardon, oroare, iar. 

Poate că Dumnezeu si'a întors fața la mine și la el spatele, în sfârșit.

Și totuși, am încercat să ofer poveștii și lui, un final cât mai demn și uman, deși, poate nu ar fi meritat. Dar cumva mă simt datoare, în amintirea vremurilor bune de demult și a gestului și intenției lui/ lor de la începuturi, când totul era lapte și miere ( aproape).

Un omagiu numai bun la cei 10 ani de când unii dintre noi au cedat lupta și scena cărăbușului.

Cred că începe și el să o cedeze. 

Definitiv.

Rămâne de văzut cum și în ce fel și în cât timp.