Moartea carabusului!

 Si a venit si ziua, care parea ca nu mai vine, in care prietenul carabus a depus armele, de tot, coborand in pamant, pe veci. Dumnezeu sa il ierte! 

Nu am simtit nimic altceva decat o eliberare, un gol, o liniste indescriptibila. Nu atat de multa furie precum am simtit la Ioneasca, inspre deloc chiar, in orice caz.

A fost potop la coborarea carbusului in mormant. Poate ti'a mai spalat din pacate, prietene, si a lasat calea curata pentru cei ramasi, sa isi continue si traiasca viata, si ei, in sfarsit, ca tu nu prea le'ai permis cat ai fost viu. 

Eu cred ca Ama abia acum si'a gasit odihna vesnica, odata cu coborarea lui si inaltarea ei spirituala si ridicarea osemintelor ei deasupra lui. Cum mi'am gasit'o si eu, de altfel, in sfarsit.

Povestea din jurul bijiteriilor ei, ramane un mister, caci in sicriu nu au fost. 

Nu m'a lovit deshumarea, nici vederea craniului, ci faptul ca pana si povestea bijuteriilor a fost o minciuna, o escrocherie, asa cum a fost intreaga viata a prietenului carabus. 

La inmormantare au venit vecinii de pe scara, unii dintre ei, si femeia care a incercat sa ia locul tau, mama, si sa puna stapanire pe casa parintilor tai, bunicii mei, deacum, casa primei mele nascute/ tale nepoate.

Nu mai ma doare, nu mai curg lacrimi, nu mai am intrebari, nu mai vreau sa caut raspunsuri.

Moartea carabusului a inchis orice discutie despre orice posibila poveste.

E timpul pentru povesti noi, despre morti numai de bine.

Abia acum simt ca m'am intors acasa, cu adevarat! 

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, mama, alaturi de parintii tai !

Dumnezeu sa te ierte, tata!