Punctul pe I sau litera stacojie

 Ce faci cand pana la urma, se confirma ce tu in proportie de 99, 9 % stiai deja ?! Acel 1% a durat vrun an. Si a reprezentat aproape jumatate din viata mea de femeie casatorita. Si am sperat, totusi, doar pentru acesti ani, in care aproape ca am murit si inviat de cateva ori, pe bune. 

Ma socheaza faptul ca am putut sa raman atat de lucida si sa nu comit vreun gest nesabuit.

Sa pot procesa informatia/ marturisirea, sa o cern prin toate sitele mentale si sa o confrunt. 

Am citit carti despre, am vizionat filme. Am experimentat cele citite si vazute. In viata reala, de mama. Si de sotie, pe atunci. Din nenorocire.

De ce mi'a fost teama juma' de viata, am trait in cealalta jumatate. Ce paradox! Si ce umor negru are destinul asta! 

Oricat am fugit, tot m'a prins. Un cosmar devenit realitate. 

Se spune ca greselile din alte vieti si lumi si dimensiuni, se platesc din generatie in generatie  prin copii. Nimic mai cumplit decat o astfel de moneda de schimb. Ce troc nedrept.

Si se mai spune ca, fiecare are destinul si calea sa, orice ar fi si oricat ne'am impotrivi, la un moment dat, intr'un anumit context. Sau oricare altul.

Odata faptul consumat, ramane cum reactionezi si gestionezi situatia in cauza. Cauza care implica atat de multe si care poate deveni de totul sau nimic, intr'o fractiune de secunda. Printr'o alegere. De mama!

Asadar, ce poate face o mama intr'o astfel de situatie ?! Ia atitudine! Cu ce are sau nu are la indemana in acel moment. Face cea mai grea si usoara si de dorit alegere, deopotriva. 

Insa, ce faci cand trebuie sa iti imparti rolul de mama intr'unul deloc comod si popular si sa iei decizii care pot afecta emotional pe unul dintre copii, in mod anume ? 

O faci, cu toata viteza inainte si fara sa te mai uiti inapoi. Fie ce o fi. Mai rau de atat nu poate fi. 

Si, nu a fost mai rau. A fost cu muuuult mai rau. Numai Dumnezeu stie cum am supravietuit, si eu, si copiii, toti. Mai ales ea.

Cum de altfel, tot El stie cum sa ma intareasca sa pot sta la aceeasi masa cu cel ce mi'a furat inima candva demult, si sa ascult cum imi confirma, voalat, ceea ce stiam deja de un an. 

Si ca sa fie supliciul dus pana la extrem,  ceilalti doi copii il adora si il considera tatal perfect. Si ii cauta compania cu orice ocazie. 

Un tata ce a lipsit cu desavarsire din viata lor, timp de un an. Si acelasi tata ce si'a ranit propriul copil, in cel mai abominabil mod cu putinta. 

Un sot ce si'a ingenuncheat sotia si pe care a determinat'o, fortata de cu totul alte imprejurari la acel moment, sa ia decizia care se impunea, nemailasand loc de nicio negociere.

Si cum nimic nu e intamplator, cred cu tarie ca, daca nu trecea acel an in care doar eu si Dumnezeu stiu cum am supravietuit si eu, si copiii, nu as fi putut procesa/ accepta cele intamplate cat inca eram casatoriti, cat inca eram o familie, cat inca eram sot si sotie, in acte si in asternut.

Acum, la doi ani de cand nu mai suntem o familie, desi inca suntem sot si sotie in acte, nu si in fapt, dinamica si relatia dintre el si doi dintre copii s'a schimbat complet. Si cea dintre el si mine, se incearca ceva- ceva, din partea lui, doar. Ca din partea mea, eu i'am spus clar ca nu mai exista cale de intoarcere si impacare si reintregire a familiei care am fost candva. 

Nenorocirea face ca va trebui sa mimez o diplomatie iesita din comun doar din perspectiva relatiei lui cu copiii. Ceea ce nu imi iese de fiecare data, recunosc.

 Dar voi invata. Cum am putut invata sa traiesc si cu litera stacojie scrijelita pe aorta inimii. 

Poate ca am fost ingenuncheata, ranita, umilita, dezamagita, mintita, manjita, ca femeie, dar nu voi fi nicicand ingenuncheata ca mama. 

Pentru ca puterea pe care o are o mama, nimeni altcineva nu o are. Unde se roaga o mama disperata si cazuta, acolo, cerurile se deschid. Iar mama copiilor mei sunt eu. Si voi muri cu ei de gat. Si voi lua cele mai incomode decizii din dragoste pentru copiii mei.

Dar pana atunci, vreau sa traiesc, sa ma bucur de dragostea lor. De timpul petrecut cu ei. 

Te rog, Doamne, mai da'mi timp alaturi de cele 3 minuni cu ochii ca marea! 

Te rog, Doamne, vindeca ce e de vindecat in sufletul meu si al copilului meu ranit! 

Iarta Tu ce e de iertat! Eu sunt o biata mama muritoare de rand, doar. 

Ce cruda ironie a sortii ! Pe cat am adorat cartea Litera Stacojie a lui Nathaniel Hawthorne,  pe atat s'a metamorfozat si materializat in viata mea . 

Si tot nu ma voi lasa de citit.

Poate se va materializa si ultima carte citita. 

Daca tot ne jucam cu cuvinte si destine, barem sa fie cu un umor fin, nu negru. De data asta.