Holograma eului

 Cu toate ca am supravietuit, doar dintr'o intamplare minunata si pur intamplatoare, nu mai stiu cine sunt. Stiu insa ca am fost mama si sotie, atat.

Dincolo de orice alt rol si insemnatate. 

Mama si sotie, atat.

Nu femeie, nu femeie de cariera.  Ci mama si sotie, atat. Dincolo de corp si identitate.

Acum, cand nu mai sunt sotie, ci doar mama, parca nu ma regasesc ca femeie, ca identitate.

Niciodata nu am dat importanta corpului meu si identitatii mele sexuale. Tot ce imi place la mine cand ma uit in oglinda sunt ochii, zambetul si sanii. Atat.

Nu mi'am pus problema senzualitatii din asternut decat atat, pentru momentul actului sexual, sa fie pe cat posibil, placut. De ambele parti.

Au fost insa si partide cand nu am mai simtit nici preludiu, nici orgasm, nici placere, ci doar am mimat fericirea, pentru fericirea partenerului.

Si ( de)  aici, recunosc, au inceput flesurile. Pentru ca dintodeauna am avut chimie in asternut. Pana cand nu am mai avut. Si a fost primul si singurul barbat cu care  am intretinut relatii sexuale, in toata viata mea. Cu consimtamantul meu.

Si, am inceput sa ma indoiesc de mine, de corpul meu, de emotiille si sentimentele mele. De ce vreau, de ce accept, de ce imi place, de ce nu mai imi place. 

Si m'am anulat ca sotie, ca femeie, singurul rol activ a ramas cel de mama.

Acum, sunt ....nu mai stiu ce sunt, cine sunt.

Rolul de mama a fost preluat, imprumutat si de altii.

Si cand nu mai sunt nici sotie, nici mama, ce sunt , cine sunt ? 

Aici e questul.

Sa ma redescopar. Sa aflu cine sunt, ce imi place, ce ma re-defineste. Iar.

Si doare, al naibii.

Am reprimat durerea si lacrimile, de teama sa nu ma pierd de tot. La propriu. Ca la figurat sunt deja aproape pierduta.

Corpul imi da semnale ca nu il ascult, nu pot dormi noptile, am stari de panica.

Ma rog neincetat cand nu ma simt bine.

Citesc mult, vizionez filme, ma plimb, ascult muzica.

Atat. 

Nu sunt in stare de altceva, ma simt amortita. Nu interactionez cu oameni mai mult decat ma obliga o situatie sau alta. Daca s'ar putea, nu as interactiona deloc. Cu unii dintre.

Am mereu o teama ca mor.

Ma doare inima, fizic.

Ma ingrozeste singuratatea, desi, paradoxal, ea m'a salvat si mi'a readus linistea. 

Si totusi, m'au prins cateva furtuni ce m'au facut ciuciulete, si fizic si emotional.

Ce umor hilar are acest univers!

Sunt pe modul rezist, pe pilot automat. 

Nu stiu insa cat mai pot indura. 

Faca'se voia Ta, Doamne! 

Da'mi, te rog, ce crezi Tu de cuviinta, ca eu poate nu mai stiu nici cum, nici ce, nici cand ori de ce sa'Ti mai cer.

Amin!