Visul unei nopti de toamna!

 31 eu, 31 ea. Ziua nasterii. Luni si ani diferiti. Unul intre noi. O viata, de fapt, in fapt. 

De ceva timp, o visez in toate contextele si scenariile posibile si imposibile. Ma agat cu disperare de aceasta fantezie, si ma straduiesc sa ies la liman, sa nu alunec in prapastie. Sunt mereu pe margine si derapez. In orice si oricine o vad pe ea. O vreau pe ea. In tot si toate. Oh, ce supliciu! Sa ramana doar o himera, un vis! 

Tot mai mult simt ca daca va fi sa mai vreau si sa mai am pe cineva in viata mea si mai ales, in inima mea, ori este ea, ori, nimeni altcineva. 

Tachinarea aproape reciproca este jocul ce face viata mai suportabila. Si cel ce ma tine treaza.

Cum am asteptat o viata sa imi definesc trairile si emotiile si sa mi le explic, mai pot astepta inca una sa le si traiesc si impartasesc alaturi de ea. 

Ea mi'a spus ca ea este trecatoare. Asa e, dar vreau si eu  sa fiu trecatoare langa ea. Mana in mana, cum se spune.

I'am marturisit ce simt pentru ea. Nu a negat ferm, a lasat loc de interpretare si manifestare pe viitor.

Amandoua avem nevoie de timp, sa renastem din propria cenusa. Sa ne vindecam, sa ne reconstruim, sa recapatam incredere in noi si in cei din jur, sa avem din nou curaj sa ne lasam iubite si sa iubim. De data asta, sper doar ca nu vom mai arde pe rug.

Semanam atat de mult! Povestea noastra de viata e aproape identica. 

Vocea ei din minte imi face corpul sa tresara, cand o visez, ma excita felul ei brutal de inabordabil, zambetul ei opreste lumea in loc. 

Si de este doar o fantezie, nu vreau sa ma trezesc!

Vreau sa traiesc restul zilelor cu speranta ca in viata asta sau in oricare alta, visul meu poate deveni realitate, ca pot experimenta tot ce visez cu si despre ea. Deocamdata ma amagesc cu inca un vis. Pentru ea cred ca as putea si arde din nou pe rug. 

Caci ce am fi fara vise ?! Viata oricum se intampla, cu sau fara noi intr'ansa.