tu, psiholog nevrednic!
de mult ma-ncearca ganduri ciudate
ce si-au facut loc pe neasteptate
de mult ma bantuie gandul interzis
ce zace inauntru-mi nepermis
tu, psihologule, de rostul ti-l stii,
fa bine, si fa-ma cumva
sufletul ferecat sa mi-l deschid
fa bine, si fa-ti meseria mandra de diplomele-ti
ce le-ai agatat pe peretii din cabinetu-ti cochet
psihologule, stii bine ca eu niciodata nu te-am placut
nici ca forma cuvantului din dictionar, macar
si te-am considerat increzut si infumurat
ca ai o placere deosebita de a rade de sufletu-mi ingenuncheat
ca tinuta-ti oficiala si trufasa
nu pot trada adevarata-ti fata
si de asa ai fi sa fii
cum sa pot eu oare sa ma destainui tie, fara vreo retinere ?!
cum sa rostesc tot ce in gand am ascuns atata amar de ani
cum in ochi sa te privesc, mimica fetei sa ti-o zaresc
si vreun raspuns ori replica s-astept ?!
psihologule, stiu bine, tu cu mine,
rabdarea si intreaga cariera ti-o incerci
un asa pacient nici ca ti-a fost dat sa intalnesti
stiu,
tot ce ai invatat doresti cu ardoare s-aplici
pe pacientu-ti razvratit
dar, la fel de bine stiu
ca aceasta cu neputinta ti-este
caci, vezi tu, psiholog neexperimentat
tu cu mine, de naiba ai dat
si tot ce credeai ca ai acumulat
acum, pe mine, ai varsat
de mult te-am asteptat la coltul din mintea-mi suferinda
si m-am intrebat cum va fi sa te-ntalnesc
meseria sa ti-o prabusesc
crezul sa ti-l spulber, incetisor
si tu pe mine sa te aprinzi
ca am indraznit sa iti fur identitatea-ti aleasa
si firea intreaga sa ti-o stapanesc
psihologule, ai observat ?
din vanator, ai devenit vanat!
si rolu-ti s-a inversat
inca nu ai inteles,
psihologia-ti inversa, incet s-a sters
scaunul comod, acum, te arde
prezenta mea te doare
si te rogi, cu disperare, in gand, sa ma evapor curand
aerul sa-l poti respira iar
si inima sa revina la ritmu-i normal
dar vezi, tu, psihologule,
eu nu ma evapor cand vrei tu
ci stau drept, in fata-ti inmarmurita
acum, eu mi-s stapanul ce intreaba si judeca
iar tu, esti psihologul ce moare de ciuda
ca n-a izbutit sa ma inchida
in intunericu-mi din lumina
psihologule ?!
ti-am spus...
tu cu mine, de naiba ai dat!
de mult ma-ncearca ganduri ciudate
ce si-au facut loc pe neasteptate
de mult ma bantuie gandul interzis
ce zace inauntru-mi nepermis
tu, psihologule, de rostul ti-l stii,
fa bine, si fa-ma cumva
sufletul ferecat sa mi-l deschid
fa bine, si fa-ti meseria mandra de diplomele-ti
ce le-ai agatat pe peretii din cabinetu-ti cochet
psihologule, stii bine ca eu niciodata nu te-am placut
nici ca forma cuvantului din dictionar, macar
si te-am considerat increzut si infumurat
ca ai o placere deosebita de a rade de sufletu-mi ingenuncheat
ca tinuta-ti oficiala si trufasa
nu pot trada adevarata-ti fata
si de asa ai fi sa fii
cum sa pot eu oare sa ma destainui tie, fara vreo retinere ?!
cum sa rostesc tot ce in gand am ascuns atata amar de ani
cum in ochi sa te privesc, mimica fetei sa ti-o zaresc
si vreun raspuns ori replica s-astept ?!
psihologule, stiu bine, tu cu mine,
rabdarea si intreaga cariera ti-o incerci
un asa pacient nici ca ti-a fost dat sa intalnesti
stiu,
tot ce ai invatat doresti cu ardoare s-aplici
pe pacientu-ti razvratit
dar, la fel de bine stiu
ca aceasta cu neputinta ti-este
caci, vezi tu, psiholog neexperimentat
tu cu mine, de naiba ai dat
si tot ce credeai ca ai acumulat
acum, pe mine, ai varsat
de mult te-am asteptat la coltul din mintea-mi suferinda
si m-am intrebat cum va fi sa te-ntalnesc
meseria sa ti-o prabusesc
crezul sa ti-l spulber, incetisor
si tu pe mine sa te aprinzi
ca am indraznit sa iti fur identitatea-ti aleasa
si firea intreaga sa ti-o stapanesc
psihologule, ai observat ?
din vanator, ai devenit vanat!
si rolu-ti s-a inversat
inca nu ai inteles,
psihologia-ti inversa, incet s-a sters
scaunul comod, acum, te arde
prezenta mea te doare
si te rogi, cu disperare, in gand, sa ma evapor curand
aerul sa-l poti respira iar
si inima sa revina la ritmu-i normal
dar vezi, tu, psihologule,
eu nu ma evapor cand vrei tu
ci stau drept, in fata-ti inmarmurita
acum, eu mi-s stapanul ce intreaba si judeca
iar tu, esti psihologul ce moare de ciuda
ca n-a izbutit sa ma inchida
in intunericu-mi din lumina
psihologule ?!
ti-am spus...
tu cu mine, de naiba ai dat!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)