18 ani de tine, prima mea nascuta!

Masa de Craciun, in familia de altadata!


cu toate ca am inca rezervele si indoielile mele, am zis sa mai imi calc o data mandria sub talpi si sa merg cu barbatu si copichii, la masa, la parintii lui, adica, la socri. au fost vremi cand eram nelipsiti de la acea masa si din acea casa...cand chiar simteam ca fac parte din familie, ca sunt bine primita, si de ce nu, iubita...cand relatia cu socrul era fara cusur si cea cu soacra, ceva mai calda...cand nu era loc de ipocrizii si abtineri...cand cafeaua avea un anume gust, povestita cu totii la masa. acea casa, pentru mine, pentru destul timp, a insemnat acel acasa dupa care am tanjit o viata. notiunea de familie, la ei am intalnit-o si inteles-o. era de poveste! insa, providenta mi-a jucat iar feste si, prin intamplarile si situatiile intamplate intre timp, aceasta poveste a ramas doar la stadiul de poveste...totul s-a rasturnat si transformat intr-un cosmar. din care, m-am trezit tarziu, si cu sufletul sfasiat si zdrentuit si sleit de puteri si credinta. pacat, ca au permis unui mojic sa le otraveasca sufletele si sa le intunece judecata. ar fi putut fi chiar o poveste reala, pana la sfarsit! dar  magia s-a rupt, si a ramas nimicnicia si mizeria de dupa .banuiesc, ca e vorba despre viata...uneori prea dulce, alteori mult prea amara... uneori iti ia, pentru ca apoi sa-ti dea, cat sa te tina treaz si viu, ca sa mai poti duce si pe mai departe ce o mai fi...de aceea, poate, acum mi-a re-dat inapoi, pentru o zi, de Craciun, familia de altadata, cand nici nu cred ca mai speram, desi incosntient, e foarte posibil, sa-mi fi dorit. si, cu toate ca mi-e suficient de greu sa recunosc, o fac totusi, mi-a lipsit o astfel de masa...ingrozitor de mult.si am suferit si mai mult cand totul s-a spulberat. acum insa, totul e dat uitarii, clar e cadoul lui Mos Craciun pentru mine. a fost ca in vremurile bune, cu totii am facut un minim efort sa fim cuminti in vorbe si purtare. ciudat, de mult nu am mai simtit o asa liniste, deloc apasatoare.deci, daca se vrea, se poate.hm, si mai ciudat atunci. am incetat sa mai caut raspuns la intrebari ce m-au tulburat profund vreme indestulata.fiecare e liber sa creada si sa inteleleaga ce doreste, dupa cat il duce capu si firea. e placut sa vad , totusi, ca, se mai incearca, cum- necum, sa se reinnoade magia...m-a surprins. asta nu inseamna ca va mai fi vreodata cum a fost! sa nu ne imbatam cu apa rece. accept insa astfel de tentative, macar pentru readuceri aminte si pentru barbate-miu , care stiu cat sufera ca un caine, in sinea lui pentru un asa sfarsit tragic de poveste, si pentru copii, ca au fost fericiti in acea casa, candva. de iertat insa, nu pot inca sa o fac, pentru ca nu avut taria sa il aleaga pe fiul si nepotii lor, si pe mine. cainta tacita, exprimata prin masa aceasta , ascunde ea ceva...nu caut sa aflu, astept sa fiu surprinsa iar, placut sau...cum va vrea cel de sus, ca si pana acum.
multumesc pentru masa, a fost buna si gustoasa!
multumesc pentru cadouri, utile si necesare...dar puteam sa traiesc si fara ele, in continuare.
multumesc pentru bucuria facuta lui barbate-miu, de a fi iar, in sanul familiei lui, din care a fost gonit altadata.
Craciunul este despre a darui, a fi impreuna, a ierta...asa se zice, parca...eu atat sunt in stare sa fac, sa constat, sa observ si sa relatez...restul e poveste.