Regasirea unui hobby, bicicleta!
Inca din copilarie, am adorat sa merg cu bicicleta. Plimbarile cu tataita, cu prima mea bicicleta, de culoarea mustar, Pegas, erau un adevarat deliciu. Mergeam la gradina, locul feeric din anii copilariei. Acolo, era raiul pe pamant, la propriu, cu bucate una si una: capsuni, zarzare, pere, piersici, prune, mere, caise, struguri, coacaze, si legume, toooate cate iti inchipui, in gradina lui tataita erau. El le-a plantat, le-a ingrijit si mai apoi le-a daruit cu toata dragostea celor dragi. Imi amintesc acel loc si acele momente ca acum, pana la cel mai detaliu...cum ma scaldam in butoiul cu apa pusa la soare, cum mancam pe saturate din bogatia pamantului ingrijit, cum adoram sa stau cu tataita in gradina. Doooaaaamne, ce dor imi este de el!!! Imi amintesc ca avea un anume cult in ingrijirea bicicletei, o lustruia, o verifica la roti, la suruburi, la frane, la ghidon, stralucea de prea spalata si de vopseaua proaspat data. Si asa arata si Pegasul meu, ca scos din cutie. Ii facuse chiar un portbagaj mic in care sa duc fructe iar la bicicleta lui, un portbagaj mai maricel sa incap eu in el, sa ma plimbe, cand nu aveam chef sa dau la pedale. Aveam pernita mea speciala. Ce amintiri absolut de neuitat, oricat timp ar trece! Si deabia asteptam sa mergem la pranz la masa, la mamaita acasa, ne astepta mereu cu masa pusa, bogata si de nerefuzat. Nu exista sa se intarzie, la maxim ora 13 mancam. Si neaparat desert! Si mereu ceva bun si racoritor de baut, una din potiunile ei delicioase, facute din fructele din gradina. Un regal culinar! Atat de vii mi-au ramas aceste amintiri! Atat de mult i-am iubit pe amandoi! Atat de mult m-au iubit si ei ! Pacata insa ca, destinul a avut alte planuri cu noi toti si aceasta perioada minunata, s-a evaporat, ca printr-o vraja. Ca si cum nici nu a fost. Dar eu stiu ca a existat, imi amintesc exact absolut tot, pana la cel mai mic detaliu. Si sunt recunoscatore ca am inca vii aceste amintiri, pentru ca ele sunt cele ce ma leaga de ei doi, atunci cand dorul revine iar coplesitor. Am avut niste bunici absolut unici si de neegalat! O copilarie, asa, ca in povesti! Iti multumesc tataita, mamaita, Doamne- doamne! Va iubesc si imi este dor de voi!
Bicicleta a ramas slabiciunea copilariei mele, pe care am redescoperit-o acum, la batranete, cand nici nu m-as mai fi gandit sa pedalaez iar. Dar, cum cineva acolo sus ma iubeste, mi-a trimis in dar aceasta amintire atat de draga, concretizand-o acum, la maturitate, intr-o bicicleta noua. Ce bucurie!! Ador sa merg cu bicileta, cu copiii si barbatu'. Parca retraiesc iar copilaria din acea gradina feerica. Si parca nu mai doare atat, capata alte conotatii, se transforma. E slabiciunea mea vinovata, dintotdeauna, pentru totdeauna, bicicleta si senzatiile si amintirile ce mi le ofera...
Inca din copilarie, am adorat sa merg cu bicicleta. Plimbarile cu tataita, cu prima mea bicicleta, de culoarea mustar, Pegas, erau un adevarat deliciu. Mergeam la gradina, locul feeric din anii copilariei. Acolo, era raiul pe pamant, la propriu, cu bucate una si una: capsuni, zarzare, pere, piersici, prune, mere, caise, struguri, coacaze, si legume, toooate cate iti inchipui, in gradina lui tataita erau. El le-a plantat, le-a ingrijit si mai apoi le-a daruit cu toata dragostea celor dragi. Imi amintesc acel loc si acele momente ca acum, pana la cel mai detaliu...cum ma scaldam in butoiul cu apa pusa la soare, cum mancam pe saturate din bogatia pamantului ingrijit, cum adoram sa stau cu tataita in gradina. Doooaaaamne, ce dor imi este de el!!! Imi amintesc ca avea un anume cult in ingrijirea bicicletei, o lustruia, o verifica la roti, la suruburi, la frane, la ghidon, stralucea de prea spalata si de vopseaua proaspat data. Si asa arata si Pegasul meu, ca scos din cutie. Ii facuse chiar un portbagaj mic in care sa duc fructe iar la bicicleta lui, un portbagaj mai maricel sa incap eu in el, sa ma plimbe, cand nu aveam chef sa dau la pedale. Aveam pernita mea speciala. Ce amintiri absolut de neuitat, oricat timp ar trece! Si deabia asteptam sa mergem la pranz la masa, la mamaita acasa, ne astepta mereu cu masa pusa, bogata si de nerefuzat. Nu exista sa se intarzie, la maxim ora 13 mancam. Si neaparat desert! Si mereu ceva bun si racoritor de baut, una din potiunile ei delicioase, facute din fructele din gradina. Un regal culinar! Atat de vii mi-au ramas aceste amintiri! Atat de mult i-am iubit pe amandoi! Atat de mult m-au iubit si ei ! Pacata insa ca, destinul a avut alte planuri cu noi toti si aceasta perioada minunata, s-a evaporat, ca printr-o vraja. Ca si cum nici nu a fost. Dar eu stiu ca a existat, imi amintesc exact absolut tot, pana la cel mai mic detaliu. Si sunt recunoscatore ca am inca vii aceste amintiri, pentru ca ele sunt cele ce ma leaga de ei doi, atunci cand dorul revine iar coplesitor. Am avut niste bunici absolut unici si de neegalat! O copilarie, asa, ca in povesti! Iti multumesc tataita, mamaita, Doamne- doamne! Va iubesc si imi este dor de voi!
Bicicleta a ramas slabiciunea copilariei mele, pe care am redescoperit-o acum, la batranete, cand nici nu m-as mai fi gandit sa pedalaez iar. Dar, cum cineva acolo sus ma iubeste, mi-a trimis in dar aceasta amintire atat de draga, concretizand-o acum, la maturitate, intr-o bicicleta noua. Ce bucurie!! Ador sa merg cu bicileta, cu copiii si barbatu'. Parca retraiesc iar copilaria din acea gradina feerica. Si parca nu mai doare atat, capata alte conotatii, se transforma. E slabiciunea mea vinovata, dintotdeauna, pentru totdeauna, bicicleta si senzatiile si amintirile ce mi le ofera...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)