Cauza si efect, mai ceva ca in terapie!
Impactul unei revederi, atat de dragi sufletului meu!
Reintalnirea fulger, si cu sufletul aproape scos din matca, cu profesorul anilor din liceu, a fost pentru mine ca o terapie, scurta dar extrem de intensa in simtire. Emotia revederii, dupa ani si ani, si dupa ce ne-am regasit virtual si am inceput sa ne scriem si sa vorbim la telefon, ici-colo, m-a coplesit, intr-atat incat nici papanasul nu am fost in stare sa-l inghit. Nici nu cred ca am constientizat de fapt, ca in fata mea, de partea cealalta a mesei, il am pe profesorul cel mai iubit dintre pamanteni. Omul datorita caruia eu am inceput sa iubesc cititul, literatura, sensibilitatea, emotia, profunzimea. M-am fastacit peste masura, m-am pierdut in detalii total irelevante momentului, si nu am fost capabila sa ma bucur de ea, femeia care tocmai ce a trecut cu brio peste o cumpana teribila. Privind-o pe furis, si incercand sa ii patrund in suflet, am senzatia ca azi am avut intalnire cu un inger deghizat, caci doar un inger poate emana o asa lumina si stare de bine, dupa toate prin cate a trecut. Atat de dor mi-a fost sa ii aud vocea, in persoana, atat de suava, sa ii vad zambetul atat de candid, sa ii simt vibratia si energia, care m-au fascinat inca din anii liceului. Parca timpul s-a oprit in loc, parca m-am intors in urma, cand eram abia o pustoiaca, si ne intalneam in biblioteca, la mama noastra, a tuturor ranitilor. Doamne, ce fericire sa fi avut asa sansa!!! Cat de mult m-a bucurat si tulburat, deopotriva, revederea ei! Cat de puternica si de sensibila,de fragila este ea! Ce n-as fi dat sa nu se porneasca iar timpul si sa alerg si sa o pierd iar printre vietile fiecareia dintre noi! Cat de mult mi-as fi dorit sa ii spun, sa ii arat, tot ce am tinut bine ascuns, pentru ea, atata timp...si cat de mult m-am pierdut in fata ei! Cand intalnim astfel de oameni, de suntem suficient de norocosi si binecuvantati, si eu chiar nu stiu cum de sunt, de o asa persoana minunata mi-a fost dat sa regasesc...fa bine si nu mai le da drumul din suflet si din gand!!! E ceva ce ma atrage la acest om, dincolo de orice ratiune si logica...simt ca pot rezona, ca simtim identic, in numite circumstante, ca energiile noastre se contopesc, intr-un punct, pret de o clipa. De cand am regasit-o, daca nu ii simt starea, parca nu pot incepe ori incheia ziua.Sim o nevoie exagerata sa o alin, alint, protejez, de parca ma simt vinovata ca pana acum, nu am facut-o, pentru ca am ratacit-o in acest cotidian tot mai mizer. Simt ca experientle ei si ale mele se intrepatrund intr-un punct. Ca empatizam la cote inalte, doar prin energia noastra, tacit. Insa am sesizat ca nu ne ferim sa o si verbalizam si exprimam prin cuvinte. Anii care au trecut peste noi, problemele, deziluziile, parca ne aduc din ce in ce mai aproape, pe nesimtite. Vremurile bune ce ne-au avut ca protagoniste in anii cei mai frumosi, eu eleva, ea profesor, parca tind sa se proiecteze azi, aici, acum, doar din aduceri aminte si prin aceasta reintalnire. Si parca ne-am regasit iar rostul si locul, cand povestim despre mama noastra, si biblioteca atat de draga sufletului nostru.Faptul ca pe amandoua ne leaga niste trairi profunde, de atatia ani, cu mama noastra din liceu, regasita de mine tot acum, ma face sa simt cumva ca viata s-a revansat pentru toate festele la care m-a supus, in ultimii ani. Este ca un premiu, ca o rasplata divina, atat regasirea ei, a profesorului sufletului meu, cat si a mamei de la biblioteca. Sper sa fiu demna de aceasta conexiune si simtire ce mi-o daruieste, si sper sa stie, sa simta, ca eu fac tot ce pot, ca ea, sa fie cea mai iubita dintre pamanteni, caci este doar profesorul sufletului meu, dintotdeauna, pentru totdeauna.
Iar numele ei, este predestinat, ce ma poarta vrand-nevrand, prin cumplita balanta dintre credinta si tagada!
Chiar si asa, fericirea este suprema, ca am regasit-o, acum, si nu ieri sau maine, ci azi!
Impactul unei revederi, atat de dragi sufletului meu!
Reintalnirea fulger, si cu sufletul aproape scos din matca, cu profesorul anilor din liceu, a fost pentru mine ca o terapie, scurta dar extrem de intensa in simtire. Emotia revederii, dupa ani si ani, si dupa ce ne-am regasit virtual si am inceput sa ne scriem si sa vorbim la telefon, ici-colo, m-a coplesit, intr-atat incat nici papanasul nu am fost in stare sa-l inghit. Nici nu cred ca am constientizat de fapt, ca in fata mea, de partea cealalta a mesei, il am pe profesorul cel mai iubit dintre pamanteni. Omul datorita caruia eu am inceput sa iubesc cititul, literatura, sensibilitatea, emotia, profunzimea. M-am fastacit peste masura, m-am pierdut in detalii total irelevante momentului, si nu am fost capabila sa ma bucur de ea, femeia care tocmai ce a trecut cu brio peste o cumpana teribila. Privind-o pe furis, si incercand sa ii patrund in suflet, am senzatia ca azi am avut intalnire cu un inger deghizat, caci doar un inger poate emana o asa lumina si stare de bine, dupa toate prin cate a trecut. Atat de dor mi-a fost sa ii aud vocea, in persoana, atat de suava, sa ii vad zambetul atat de candid, sa ii simt vibratia si energia, care m-au fascinat inca din anii liceului. Parca timpul s-a oprit in loc, parca m-am intors in urma, cand eram abia o pustoiaca, si ne intalneam in biblioteca, la mama noastra, a tuturor ranitilor. Doamne, ce fericire sa fi avut asa sansa!!! Cat de mult m-a bucurat si tulburat, deopotriva, revederea ei! Cat de puternica si de sensibila,de fragila este ea! Ce n-as fi dat sa nu se porneasca iar timpul si sa alerg si sa o pierd iar printre vietile fiecareia dintre noi! Cat de mult mi-as fi dorit sa ii spun, sa ii arat, tot ce am tinut bine ascuns, pentru ea, atata timp...si cat de mult m-am pierdut in fata ei! Cand intalnim astfel de oameni, de suntem suficient de norocosi si binecuvantati, si eu chiar nu stiu cum de sunt, de o asa persoana minunata mi-a fost dat sa regasesc...fa bine si nu mai le da drumul din suflet si din gand!!! E ceva ce ma atrage la acest om, dincolo de orice ratiune si logica...simt ca pot rezona, ca simtim identic, in numite circumstante, ca energiile noastre se contopesc, intr-un punct, pret de o clipa. De cand am regasit-o, daca nu ii simt starea, parca nu pot incepe ori incheia ziua.Sim o nevoie exagerata sa o alin, alint, protejez, de parca ma simt vinovata ca pana acum, nu am facut-o, pentru ca am ratacit-o in acest cotidian tot mai mizer. Simt ca experientle ei si ale mele se intrepatrund intr-un punct. Ca empatizam la cote inalte, doar prin energia noastra, tacit. Insa am sesizat ca nu ne ferim sa o si verbalizam si exprimam prin cuvinte. Anii care au trecut peste noi, problemele, deziluziile, parca ne aduc din ce in ce mai aproape, pe nesimtite. Vremurile bune ce ne-au avut ca protagoniste in anii cei mai frumosi, eu eleva, ea profesor, parca tind sa se proiecteze azi, aici, acum, doar din aduceri aminte si prin aceasta reintalnire. Si parca ne-am regasit iar rostul si locul, cand povestim despre mama noastra, si biblioteca atat de draga sufletului nostru.Faptul ca pe amandoua ne leaga niste trairi profunde, de atatia ani, cu mama noastra din liceu, regasita de mine tot acum, ma face sa simt cumva ca viata s-a revansat pentru toate festele la care m-a supus, in ultimii ani. Este ca un premiu, ca o rasplata divina, atat regasirea ei, a profesorului sufletului meu, cat si a mamei de la biblioteca. Sper sa fiu demna de aceasta conexiune si simtire ce mi-o daruieste, si sper sa stie, sa simta, ca eu fac tot ce pot, ca ea, sa fie cea mai iubita dintre pamanteni, caci este doar profesorul sufletului meu, dintotdeauna, pentru totdeauna.
Iar numele ei, este predestinat, ce ma poarta vrand-nevrand, prin cumplita balanta dintre credinta si tagada!
Chiar si asa, fericirea este suprema, ca am regasit-o, acum, si nu ieri sau maine, ci azi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)