18 ani de tine, prima mea nascuta!

Cand sufletu'mi plange...

Cand sufletu'mi plange, curg lacrimi siroaie pe obraji'mi imbujorati de atata neputinta si off. Am adunat in ochi'mi albastri oceane de lacrimi amare ce nu au putut topi ghetarii din lăuntru. Suspine adanci au scrijelit in inima'mi plapanda etichete nepereche. Straduintele mi'au devenit crunte neputinte. Durerea are gustul unei gutui coapte.  Visele si sperantele au fost spulberate fix cand vizualizam cu ochii mintii izbanda.  Privitul dincolo de aparente doare cumplit, caci multi sunt purtatorii ochelarilor de cai. Zbuciumul asta exterior si interior te consuma nepermis, nedrept, neuman. Destinul da peste cap orice balanta echilibrata. Zbaterea continua intre credinta si tagada te epuizeaza de toate resursele posibile. Multimea frenetica iti este indiferenta si muta, nu are forta sa iti asculte urletul surd. Si iar, dintr'un erou devii un amator, un simplu muritor de rand. Strălucirea a palit, randurile s'au rarit, si tu singur cu infrangerea te'ai contopit. Cine sa te imbratiseze, cine sa te aline, cine sa te aduleze...cand sufletu'ti plange necontenit ?! Cand tu ai acum inima'ti zdrobita...numai El mai poate vindeca cate ceva din tine si din ea.