18 ani de tine, prima mea nascuta!

Pentru tine, suflet ingenuncheat! ( M.P.)

Am avut un deja vu cand te'am vazut imbracata in negru, plansa, epuizata...as fi dat orice atunci sa iti pot lua durerea din suflet si trup, sa pot sa intru in mintea si inima ta si sa o smulg din radacini...insa mi'a fost imposibil...a trebuit sa te privesc cum te perpelesti si topesti pe picioare de la atata neputinta si suferinta. In acele momente am vizualizat tot ce am simtit eu la moartea Danielei...si tot ce am inghitit si reprimat. Un cutit in inima am simtit cand te'am vazut la capataiul mamei tale, jelind! Si stiu ca nimeni si nimic nu ar fi putut impiedica o asemenea tragedie, ca nu as fi putut sa te alin, oricat de strans te'as fi tinut cu forta in brate. Descarcarea Ioanei insa in bratele mele m'a ingenunchiat...cum dracu sa alini o astfel de durere ?!?! Precum vorbeam cu Irene la masa, cei ce spun " te inteleg" o spun doar de complezenta si politetea momentului. Insa eu chiar inteleg ce v'a fost dat sa traiti acum. Am trait si eu...diferenta insa intre momente este faptul ca tu ai fost inconjurata de oameni dragi sufletului tau....asta ar putea insemna un pic mai mult decat momentul cand eu am trecut singura prin toata aceasta nebunie. Ma linisteste acest fapt, ca ai oameni calzi carora le pasa de tine si vor incerca sa te aline, impotriva vointei tale si a orgoliului tau exagerat. In astfel de momente, ai nevoie de ei, mai ceva ca de aer, oricat ai nega si brava. Lasa'i sa iti fie alaturi, cum se pricep, cu o vorba, o imbratisare, vei duce suficient singura acest razboi emotional, noaptea cand vei pune capul pe perna . Atunci va fi cel mai greu. Asa ca, lasa gargaunii deoparte si accepta empatia celor care te iubesc cu adevarat, sincer si dezinteresat. Nu toti au sansa sa aibe langa ei, in asa momente tragice, astfel de oameni grijulii. Regăsirea noastra dupa moartea Danielei, apropierea care nu a fost nicicand departe, decat printr'o circumstanta nefericita, mi'a reamintit de ce te'am placut dintotdeauna ...pentru ca ii semeni in atat de multe privinte, desi poate nu ai sesizat asta. Acum insa, iti pot declara ca te iubesc ....ca ai scormonit in launtrul meu si ai scos la suprafata niste sentimente greu de pus in cuvinte, trairi si ganduri care ma coplesesc...prin empatie, toata suferinta ta a redevenit a mea. Si doare cumplit! Nu am anticipat aceasta posibilitate. Nu as fi crezut ca poate fi cu putinta o asa conexiune si transhumanta. Dar este, o simt prin toti porii pielii. Ce m'a uluit insa si m'a lasat fara aer a fost momentul cand am fost impreuna la mormantul mamei ei si apoi al Danielei, cu Irene, colega si prietena, confidenta ta. Am simtit o conexiune ce m'a impietrit. M'a strafulgerat cata caldura si fragilitate iti poate darui un strain, aparent, cand te astepti cel mai putin, in locul cel mai nefericit cu putinta. Insa chimia dintre sufletele noastre inca sangerande a fost strigătul de disperare si de neputinta si de durere tacita, inabusita, reprimata de fiecare dintre noi. Nu te poti dechide oricui, oricum, oriunde. Este un paradox caci in acel moment, am simtit ca toata durerea neimpartasita a fost pe deplin inteleasa si imbratisata de un suflet străin . Amandoua am simtit la fel pret de o clipa. Asadar, nu iti mai nega sa simti, sa te descarci, sa fii imbratisata si alinata, iubita...de crezi ca sufletele noastre nu se pot conecta, fa un efort si simte sufletul lui Lore, el iti va fi cel mai bun balsam. Doar lasa mandria deoparte, acum nu'ti mai este de niciun folos. Chiar si asa, eu ma incapatanez sa iti fiu alaturi si sa te alin, cu forta, daca altfel nu ma lasi. Te iubesc mult prea mult ca sa ma impiedic de caposenia ta si sa te privez de dragostea si grija mea...daca tu esti prea mândră sa imi arati ca ma iubesti , lasa ca te iubesc eu pentru amandoua.
Nu imi permit luxul sa te pierd...si pe tine!
Inima mea nu ar mai putea suporta si pierderea ta!