Cand corpul este doar un invelis

Ca nu aparțin acestei lumi, de mult m-am prins! Ca nu prea m'am împăcat cu corpul și feminitatea și sexualitatea mea, și de asta m-am prins. Am realizat ca am învățat, si m'am obisnuit cu o parte din el, cu sânii. Si ochii. Atât imi place la corpul meu. Nu am știut mai niciodată să fiu în ton cu moda, port doar ce imi conferă un minim de confort vizual, intelectual și emotional. M-am temut să îmi pun în valoare senzualitatea, am avut ceva tentative și am preferat sa nu. E suficientă cea din asternut. Anii trec și parca, cumva, vreau sa imi demonstrez ca până și inadaptatii societății, cum ma consider eu, pot face lucruri, altele decât cele pe care le fac in viata de zi cu zi. Liniștea asta a anonimatului ma sufocă, deși, pe alocuri, imi priește. Ieșirea din zona de confort, și renunțarea la tot ce stiam ca cunosc , ma atrage ca un păcat suprem. Simt ca pot experimenta dintre cele mai profunde și nebănuite trăiri. Ca ma pot autodepasi, în ceea ce privește tot ceea ce credeam ca stiu despre mine. Sa ating inimaginabilul. Sa strălucesc în lumina reflectoarelor din inimile celor multi, cei care cred ca viata mi-a fost doar o vata pe bat. Doar soare. Doar frumos. Simt ca a sosit timpul să ies din cochilia'mi de melc și sa spun lumii, povestea mea. Indiferent cine , ce pricepe din ea. Acum vreau sa fie doar despre mine, despre trupul, sufletul și mintea mea, despre totul din mine. Nu contează cum arăți, ci cum te simti tu cu tine, cu ce arăți, cu ce detii înăuntru. Echilibrul dintre este marea provocare pe care vreau sa o câștig! Pentru eul meu interior! Pentru ca o viață am! Vreau sa fac pace cu mine și cu cel de sus, în sfârșit! Vreau sa dau înapoi, ce am primit! Sa împărtășesc lumii! Nu exista nu se poate! Si eu sunt femeie, mama, nevasta. Închisă într-un corp ce nu'l recunosc ca apartinandu'mi. Dar îl tolerez,  însă nu stiu pentru cât timp. Simt ca ma preling printre coaste, ca sunetul printre coarde. Ce ecou pătrunzător! Ce doare! Ce suspin!
Vreau o minune in viata mea, să mai pot schimba ceva...ori altfel, ma topesc, și ard ca o lumânare trista'n altar!

Comentarii

Postări populare