Trofeul a crescut, ei s'au micșorat, până au uitat!

 Era o vreme când era bătaie, și la propriu și la figurat pe o mână de copil cu ochii ca marea. 

Era mingea lor de ping- pong și o dădeau de la unii la alții după cum aveau chef.

Timpul a trecut, timpurile și situațiile s'au schimbat și copilul a crescut și plecat din raza lor vizuală.

Astfel că au și uitat de ziua ei de naștere, nu mai e trofeul în vizorul lor.

Orgoliile au obosit, s'au damblagit minți și trupuri,  deopotrivă.

Nu li s'a mai permis să și le mângâie egoist prin practicarea acestui sport atât de adulat în trecut, ping-pong, sau în traducere liberă, goana după trofeu, alias copil.

Copilul a crescut, și a văzut și simțit, și înțeles care era miza acestui joc, manipularea și posesia, dorința diabolică de a conduce,  de a deține puterea asupra vieții unui om, asupra sentimentelor și gândurilor lui.

Unii s'au dus, după ei a fost potop. Abia i'am supraviețuit!

Alții, își târșâie agale trupul aproape schelet și anii, destui la număr și mulți dintre ei fără vreun rost.

Timpul ăsta este incredibil! Ce putere are! Pe unii îi vindecă, pe alții îi tâmpește. Pe unii îi învinge, băgându'i în mormânt, pe alții îi salvează, în același mormânt. 

Ce umor negru și hilar are Dumnezeu câteodată!

Până și trofeele le rămân mici unora! 

Copilul crește și își ia zborul, ei sunt pedepsiți, în sfârșit, pentru vânătoarea de suflete nevinovate.

Karma funcționează,  la naiba! Cine ar (mai ) fi crezut?!

Răbdarea este o virtute! 

Timpul, cel ce ia tot! 

Și orgolii și vieți omenești.

Tic-tac!