Liniște, nu zgomot!

 Nu sunt contabil, așadar, nu mă pricep la bilanțuri.

Însă, dacă ar fi să rezum acești ultimi ...3 ani să zicem, aș îndrăzni  să spun că am fost în comă indusă. M'am trezit brusc, cum se întâmplă și în medicină, cea care dă peste cap toate statisticile și științele.

Am zăcut latent într-o pseudo calmitate. Semnele începuseră să vuiască deja. Dar eu, cum sunt într-o ureche, și la propriu și la figurat, le'am ignorat. Până când m'au luat pe sus, m'au asurzit în liniștea mormantală dinlăuntru și au sărit  în afară, mușcându-mă de inimă, mai ceva ca leoaica lui Nichita. Atunci, m'am trezit busc! Am reprimat orice alt gând și simțire și m'am dus, unde am văzut cu ochii. M'am oprit acasă, acel acasă din care am fugit desculță cândva. Acum m'am reîntors, încălțată dar dezgolită de gânduri și emoții. Am renunțat la tot ce s'a putut,  material, spiritual, familial, familiar. Am păstrat doar copiii. Cele mai de preț comori. Bârlogul nou, vechi de când lumea, de fapt, mi'este acum,  cel mai râvnit refugiu, adăpost. S'au schimbat energiile,  vibrațiie, spiritele. M'am întors la rădăcini. La origini. De unde am fost adusă și de am unde am plecat în lumea mare. De nevoie. De ambele dăți. 

Îmi doresc ca de data asta să fie definitiv, și să fie o alegere bună. Să îmi regăsesc liniștea sufletească, mentală, să mă simt în siguranță și protejată în acasă'ul de acum. 

Mulțumesc, Doamne! 

2025, fii îngăduitor, te rog!