" Prietenii sunt totul pentru mine"
Ca sunt un geniu pustiu si neinteles, de cele mai multe ori, asta o stiu prea bine. Ca prietenii vin si pleaca de tot, unii dintre ei, si asta am experimentat. Dar ca seman intr'atat in fire si gand cu un ermetic, asta'i prea de tot! Viata si creatia sa, se intrepatrunde pe alocuri cu franturi din viata si fiinta mea. Punctul culminant este atins pe nesimtite prin acesti prieteni, care te epuizeaza. Sa depinzi intr'atat de ei, de ce simt sau gandesc ei, de reactiile si mofturile lor, incat sa afirmi ca ei sunt totul pentru tine, asta e sinucidere curata! Ceea ce, inevitabil, pentru unii, lipsa lor ori ratacirea pe cararea inspre ei insisi, duce la pieire. Neimpartasirea trairilor, nerecunoasterea valorii interioare si intelectuale, ignoranta si ipocrizia acestor asa zisi prieteni, te consuma por cu por pana iti pierzi simtul ratiunii si nimic din ce odata a fost totul, nu mai are vreun sens. Ma tulbura cata importanta li se acorda si cum ei nici nu se sinchisesc macar a stii asta. Se prea poate sa nu existe reciprocitate, asta stiu. Sa existe doar un singur punct comun, de asemenea. Ceea ce te epuizeaza este ceea ce se petrece intre cele doua extreme. Asta e de fapt "circul". Si ce este chiar grotesc, si absurd , este faptul ca, de cele mai multe ori, iti lasi sufletul sa se zbata intre credinta si tagada, sa ia foc pe propriul rug al neputintei. Tanjesti in asa hal dupa reciprocitate, fie ea si furata cu japca, incat pactul cu necuratul e o joaca de copii. Ii permiti sufletului sa arda incet , precum candela de Paste ori Craciun, pentru a ii simti durerea de nepatruns ori vindecat. Iti scrijelesti in aorta inimii litera refuzului, ori abuzului. Dragostea doare, dragostea ucide. Insa pana sa mori, suferi, te tarasti, induri, invoci zei, devii inger si demon, deopotriva. Toate acestea pentru ca " prietenii sunt totul pentru mine". Tragedia se produce cand tu, nu esti totul pentru ei! Pe cat de simplu, si de absurd, pe atat de profund si de des. Din ce in ce mai des, geniile se sting urlandu'si durerea, neimplinirea si neputinta acomodarii la anonimat. Singuri printre atatia prieteni, chiar ca viata asta e numai un circ!
De ce trebuie sa mori, pentru a iesi din anonimat ?! De ce exista dictionar in care sunt descrise mortile unor genii ?! De ce viu nu existi, si mort fiind, existi ?! De ce cersim recunoastere si empatii, cand ajungem doar o explicatie lugubra dintr'un dictionar, in cel mai fericit caz ?! Poate pentru ca fara , nu am mai exista nici macar intr'un dictionar , daramite in viata asta , de circ. Ca de memoria, amintirea ori sufletul prietenilor, nici nu poate fi vorba. Sau ( mai) poate fi ?!?!
Ca sunt un geniu pustiu si neinteles, de cele mai multe ori, asta o stiu prea bine. Ca prietenii vin si pleaca de tot, unii dintre ei, si asta am experimentat. Dar ca seman intr'atat in fire si gand cu un ermetic, asta'i prea de tot! Viata si creatia sa, se intrepatrunde pe alocuri cu franturi din viata si fiinta mea. Punctul culminant este atins pe nesimtite prin acesti prieteni, care te epuizeaza. Sa depinzi intr'atat de ei, de ce simt sau gandesc ei, de reactiile si mofturile lor, incat sa afirmi ca ei sunt totul pentru tine, asta e sinucidere curata! Ceea ce, inevitabil, pentru unii, lipsa lor ori ratacirea pe cararea inspre ei insisi, duce la pieire. Neimpartasirea trairilor, nerecunoasterea valorii interioare si intelectuale, ignoranta si ipocrizia acestor asa zisi prieteni, te consuma por cu por pana iti pierzi simtul ratiunii si nimic din ce odata a fost totul, nu mai are vreun sens. Ma tulbura cata importanta li se acorda si cum ei nici nu se sinchisesc macar a stii asta. Se prea poate sa nu existe reciprocitate, asta stiu. Sa existe doar un singur punct comun, de asemenea. Ceea ce te epuizeaza este ceea ce se petrece intre cele doua extreme. Asta e de fapt "circul". Si ce este chiar grotesc, si absurd , este faptul ca, de cele mai multe ori, iti lasi sufletul sa se zbata intre credinta si tagada, sa ia foc pe propriul rug al neputintei. Tanjesti in asa hal dupa reciprocitate, fie ea si furata cu japca, incat pactul cu necuratul e o joaca de copii. Ii permiti sufletului sa arda incet , precum candela de Paste ori Craciun, pentru a ii simti durerea de nepatruns ori vindecat. Iti scrijelesti in aorta inimii litera refuzului, ori abuzului. Dragostea doare, dragostea ucide. Insa pana sa mori, suferi, te tarasti, induri, invoci zei, devii inger si demon, deopotriva. Toate acestea pentru ca " prietenii sunt totul pentru mine". Tragedia se produce cand tu, nu esti totul pentru ei! Pe cat de simplu, si de absurd, pe atat de profund si de des. Din ce in ce mai des, geniile se sting urlandu'si durerea, neimplinirea si neputinta acomodarii la anonimat. Singuri printre atatia prieteni, chiar ca viata asta e numai un circ!
De ce trebuie sa mori, pentru a iesi din anonimat ?! De ce exista dictionar in care sunt descrise mortile unor genii ?! De ce viu nu existi, si mort fiind, existi ?! De ce cersim recunoastere si empatii, cand ajungem doar o explicatie lugubra dintr'un dictionar, in cel mai fericit caz ?! Poate pentru ca fara , nu am mai exista nici macar intr'un dictionar , daramite in viata asta , de circ. Ca de memoria, amintirea ori sufletul prietenilor, nici nu poate fi vorba. Sau ( mai) poate fi ?!?!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
hallo! iaca viu si cu un blog.k sa pot egzist si eu:)